Mopan Suceava
CulturalEvenimente

𝐒𝐈𝐌𝐓𝐄 𝐈𝐒𝐓𝐎𝐑𝐈𝐀, program de educație muzeală dedicat elevilor cu deficiențe auditive și vizuale, la Cetatea de Scaun a Sucevei

La Cetatea de Scaun a Sucevei, persoanele cu deficiențe de văz și auz pot SIMȚI ISTORIA la ea acasă!

Muzeul Național al Bucovinei lansează, și anul acesta, programul de educație muzeală 𝐒𝐈𝐌𝐓𝐄 𝐈𝐒𝐓𝐎𝐑𝐈𝐀, program de educație muzeală dedicat elevilor cu deficiențe auditive și vizuale, muzeul venind în întâmpinarea unor categorii de public cu nevoi speciale care doresc să-i treacă pragul.

„Printr-un cumul de activități centrate pe dezvoltarea încrederii în sine, a unei stări de bine, a dorinței de participare, pe responsabilitate, independență, ne dorim să accesibilizăm oferta culturală a Muzeului Național al Bucovinei, a activităților derulate la Cetatea de Scaun a Sucevei, astfel încât tinerii cu nevoi speciale să simtă muzeul, patrimoniul și poveștile fiecărui loc de aici”, transmit reprezentanții muzeului.

Istoria Cetății de Scaun va fi prezentată într-o manieră adaptată copiilor cu cerințe educative speciale, specialiștii de muzeu fiind ajutați și de un interpret pe limbaj mimico-gestual – persoană autorizată cu care MNB colaborează de câțiva ani. Informațiilor, li se alătură o serie de activități și jocuri menite să creeze experiențe inedite, astfel încât participanții să ne devină public fidel, să îndemne și alți prieteni să ne viziteze, să conștientizeze că muzeul este locul în care te simți acasă.

Informații suplimentare și programări la numărul de telefon 0784 275644

Persoană de contact: Paula Moroșanu, muzeograf Serviciul Cetatea de Scaun

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *