10 căței de rasă cu urechile ciuntite, ridicate din curtea unui rădăuțean de 18 ani și duși în Adăpostul ”Casa lui Patrocle”. Proprietarul s-a ales cu dosar penal

La 14.12.2021, ora 11.00, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor fiind în  continuarea cercetărilor care se desfășoară în cadrul unui dosar penal, s-au deplasat în municipiul Rădăuți, la locuința lui P-M. G., de 18 ani, unde au identificat 10 pui de câine ce aparțin rasei metis de Ciobănesc de Asia Centrală, în vârstă de aproximativ 9 săptămâni, care prezentau urechile cupate și codotomie.

La activități au participat și lucrătorii DSVSA Suceava.

Au fost emise 10 ordine de plasare a animalelor în adăpost ce au fost puse în executare de către Asociația “Casa lui Patrocle”.

În cauză, se efectuează cercetări față de P-M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau alte scopuri encurative cum ar fi: codotomia și cuparea urechilor”, faptă prev. și ped. de art. 25, alin (1), lit. f) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, de către polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Sursă foto: monitorulcj.ro

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.