111 arbori tăiați ilegal într-o pădure privată din Ciumârna, găsiți de Garda Forestieră. Este vorba de 217 m.c. de lemn, în valoare de 135.130 lei
În perioada 18-26.10.2023, Garda Forestieră Suceava a efectuat acțiuni de control în suprafețe de fond forestier aparținând persoanelor fizice, care nu au asigurate serviciile silvice de pază obligatorii.
Astfel, beneficiind de sprijinul organelor de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 14 Vama pentru documentarea și constatarea faptelor, pe raza comunei Vatra Moldoviței, într-o suprafață de aproximativ 90 ha de fond forestier, în zona Ciumârna, inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au găsit 111 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, masa lemoasă apreciată ca fiin sustrasă având un volum total de 217 mc, valoarea totală a prejudiciului totalizând 135.130 lei.
Reprezentanții Gărzii Forestiere au constatat faptul că deținătorii fondului forestier verificat nu au respectat obligațiile legale referitoare la asigurarea serviciilor silvice prin structuri silvice autorizate.
Conform prevederilor legale în vigoare, în cazul prejudiciilor constatate în suprafețele de fond forestier pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice în condițiile legii, 50% din contravaloarea pagubelor este suportată de către proprietarii acestor suprafețe. Astfel, în cazul de față, deținătorii fondului forestier verificat vor avea de suportat o pagubă în cuantum de 39.744 lei.
De asemenea, nu au fost respectate obligațiile legale referitoare la întocmirea unui amenajament silvic pentru suprafața de fond forestier deținută.
Pentru nerespectarea prevederilor legale menționate, deținătorii de fond forestier au fost sancționați contravențional, cu amenzi ce totalizează 3000 lei, stabilindu-se termene de intrare de legalitate.
Cu privire la faptele de tăiere ilegală de arbori, au fost sesizate organelor de cercetare penală, competente conform prevederilor legale.
Garda Forestieră Suceava atrage atenția proprietarilor/deținătorilor de fond forestier cu privire la îndeplinirea obligațiilor ce le revin, respectiv asigurarea serviciilor silvice pentru întregul fond forestier național, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice.