12.500 pachete cu țigări abandonate de cărăuși pe frontiera verde, la Brodina. S-au tras focuri de armă dar contrabandiștii s-au făcut scăpați peste graniță, în Ucraina

Noaptea trecută, pe la ora 2.00, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina  a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat  mai multe colete voluminoase, spre interiorul țării.

Aceștia au acționat pentru reținerea persoanelor, iar în momentul în care aceştia au observat oamenii legii, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

În vederea reţinerii contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, care ulterior au comunicat că pe direcţia respectivă au descoperit, pe teritoriul ucrainean, şapte baxuri cu ţigări.

La fața locului, pe partea românească, au fost descoperite 25 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.490  pachete cu țigări, de proveniență Duty Free.

Țigările  în valoare de  146.000  lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *