12 arme de tir sportiv aparținând unei alte persoane juridice autorizate ridicate de poliţie de la un club sportiv din Vatra Dornei

La 22.01.2019, polițiști din cadrul Serviciilor Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Ordine Publică din cadrul I.P.J. Suceava, au desfășurat activităţi specifice de control la persoanele juridice autorizate de pe raza municipiului Vatra Dornei, ocazie cu care,  la sediul unui club sportiv din localitate, au fost identificate depozitate în mod corespunzător, mai multe arme neletale și de tir sportiv, aparținând unei  alte persoane  juridice autorizate din aceeași localitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la începutul anului 2019, între cele două  persoane juridice s-a realizat o înțelegere, în  urma căreia, clubul  sportiv  a primit în custodie, spre păstrare,  pentru  o anumită  perioadă de timp, armele aparținând celeilalte entități, însă operațiunea nu a fost  efectuată conform prevederilor legale, printr-un armurier autorizat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „nerespectarea regimului  armelor și  munițiilor”, fiind ridicate şi indisponibilizate 12 arme de tir sportiv.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *