Dosar penal pentru două femei și un bărbat din Rădăuți prinși cu țigări de contrabandă în mașină

La 01.03.2019, ora 15,00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Siret desfășurând activități specifice pe linia prevenirii și combaterii traficului cu produse accizabile, au oprit pe str. Alexandru cel Bun din orașul Siret, autoturismul condus de o femeie de 57 ani, din municipiul Rădăuți, iar pasager pe scaunul din dreapta se afla o altă femeie de 60 ani, tot din municipiul Rădăuți.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost identificată cantitatea totală de 1600 țigări de proveniență duty-free, aparținând celor două femei.

Cantitatea de țigări în valoare totală de aproximativ 950 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.

Tot în aceeași zi, mai spre miezul nopții, pe la ora 23,05, polițiștii SPR13 Bălcăuți, desfășurând activități pe linia prevenirii și combaterii traficului cu produse accizabile, au oprit pe raza loc. Negostina, comuna Bălcăuți, autoturismul condus de un bărbat de 30 ani, din municipiul Rădăuți.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost identificată cantitatea de 1200 țigări de proveniență duty-free, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

 Întreaga cantitate de țigări, în valoare totală de aproximativ 720 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

 De asemenea, în urma verificării actelor autoturismului, s-a constatat că nu avea poliță RCA valabilă și inspecția tehnică periodică era expirată, astfel că s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 1.000 lei și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *