15.000 de suceveni, aseară, pe esplanada Casei de Cultură, la concertul Inna. Zilele Sucevei 2022 s-au încheiat cu un impresionant foc de artificii

Duminică seară, în cea de-a treia zi și ultima a ”Zilelor Sucevei” 2022, Piața 22 decembrie – esplanade din fața casei de Cultură Suceava a fost încă o data neîncăpătoare pentru miile de spectatori veniți să participe la concertul Innei și a trupei The Motans. Peste 15.000 de suceveni au participat la spectacolul oferit. Dacă mai ținem cont de faptul că, în ciuda ”codului galben” de furtună anunțat de meteorologi, vremea a fost de partea organizatorilor, evenimentul de duminică seară a fost cu siguranță unul reușit. La finalul concertului ți al ”Zilelor sucevei”, municipalitatea a mai oferit un ultim spectacol: un foc de artificii impresionant, a cărui lumini s-au putut vedea și pocnituri s-au putut auzi din toate colțurile orașului.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a oferit un coș cu flori și o diplomă de execelență  cântăreței Inna,  cea care, cum chiar primarul Lungu a arătat, ”are un număr impresionant de concerte prin Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada și în Orientul Mijlociu, iar colaborările recente alături de artiști internaționali, dar și din România, o fac pe Inna una dintre cele mai apreciate artiste la nivel național cât și internațional.

Piese precum „Up” feat. Sean Paul sau ”Tare” alături de The Motans sunt doar câteva dintre exemplele de lansări recente ce au luat cu asalt topurile muzicale de specialitate.”

Primarul Ion Lungu a mulțumit firmei AMBRO pentru sponsorizarea de 10.000 de euro oferită pentru concertul Inna, dar și tuturor celor care au luat parte la acest concert extraordinar.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.