Mopan Suceava
ActualitateEducatie

15 decariști la Evaluarea Națională în județul Suceava, înainte de contestații. Medii maxime la școli din mediul rural, la Vicovu de Jos și Mălini

15 elevi din județul Suceava au obținut medii de 10, înainte de contestații, la Evaluarea Națională – 2023.

În județul nostru, 4.931 candidați, din cei 6.294 prezenți au obținut medii peste 5,00.  cele  15 medii de 10,  au fost obținute de elevi de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava (3), Școala Gimnazială nr. 1 Suceava (2), Școala Gimnazială ”Teodor Balan” Gura Humorului (2), Școala Gimnazială nr. 3 Suceava, Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului, Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” Rădăuți din mediul urban dar și Școala Gimnazială ”Ioan Vicoveanu” din comuna Vicovu de Jos respectiv Școala Gimnazială ”Nicolae Labiș” din comuna Mălini, fiecare cu câte un decarist.
La nivel de țară, 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021, a transmis Ministerul Educației.

În București sunt cele mai multe medii maxime: 94 de candidați au luat media 10 la ambele probe scrise. Pe locul al doilea este județul Iași, cu 28 de medii de 10, iar pe al treilea loc este județul Cluj (24 de medii maxime). Cu 15 elevi decariști, județul Suceava se află pe locul 10 la nivel national, înainte de contestații.

Spre deosebire de anul trecut, numărul candidaților cu media 10 la Evaluarea Națională 2022 s-a dublat. Anul trecut, Bucureștiul a condus clasamentul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2022 cu 37 de elevi care au luat medii maxime. În 2022 au fost la egalitate județele Cluj și Argeș, cu câte 17 medii de 10, iar pe locul trei s-a aflat Iași, cu 16 medii de 10.

În județul Suceava, anul trecut s-au obținut 8 medii de 10 la Evaluarea Națională în anul 2022 iar în anul 2021 am avut doar 3 elevi decariști.

În 2023, județele fără nicio medie de 10 la Evaluarea Națională sunt următoarele: Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Harghita și Tulcea.

Lista mediilor de 10, pe județe:

Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *