Mopan Suceava
Comunicate de presa

15 incendii în ultimele 24 de ore în judeţul Suceava. Un bărbat cu arsuri grave la picioare şi faţă încercând să stingă un incendiu scăpat de sub control

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava a transmis printr-un anunţ public pe pagina oficială de socializare că în ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 15 incendii.

10 dintre acestea au fost la vegetație uscată și au afectat o suprafață de peste 23 de hectare, în localitățile Grănicești (4 hectare), Preutești (10 hectare), Vicovu de Sus (2 hectare și 50 de metri liniari dintr-un gard de lemn), Siret (150 de metri pătrați), Românești (două incendii, primul pe 1 hectar, iar al doilea pe 1.000 de metri pătrați), Gura Humorului (300 de metri pătrați și 2 metri liniari de gard din lemn), Pătrăuți (4 hectare), Dolheștii Mari (2 hectare) și Suceava (30 de metri pătrați și 4 metri cubi lemn de foc).

Incendiile au provocat pagube materiale, dar, din nefericire, și o nouă victimă. Un bărbat de 69 de ani, din localitatea Românești, a suferit arsuri grave la picioare și la nivelul feței, în încercarea de a stinge un incendiu scăpat de sub control, pe care l-a provocat, dând foc la vegetația uscată pentru curățarea terenului. Victima a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care i-a acordat primul ajutor medical, iar ulterior a transportat-o la spital.

„Nu ne vom opri din a atrage atenția, ori de câte ori va fi cazul, asupra pericolului pe care îl reprezintă arderile necontrolate pentru igienizarea terenurilor. De aceea, transmitem din nou un apel către populaţie şi către factorii de răspundere din administraţiile locale, să respecte interdicţiile privind focul deschis.

Subliniem faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei” transmit reprezentanţii ISU „Bucovina” Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *