Împărțirea cu oul sfințit, veche tradiție pascală poloneză, eveniment deosebit la Casa Polonă din Solonețu Nou
Luni, 17 aprilie, Casa Polonă din Solonețu Nou, comuna Cacica, a găzduit Împărțirea cu oul sfințit, tradiție veche a comunității polone. Polonezii din județul Suceava precum și oaspeții lor s-au întâlnit pentru a ciocni un ou de Paște.
”Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. Isus, cel care a murit pe cruce pentru păcatele oamenilor a Înviat! El a biruit păcatul și moartea pentru a ne salva pe noi. În acest an credincioșii romano-catolici au sărbătorit Învierea Domnului pe 9 aprilie, iar cei ortodocși pe 16 aprilie. Cu această ocazie polonezii din Bucovina s-au întâlnit pe 17 aprilie la Casa Polonă din Solonețu Nou pentru a se împărți cu oul sfințit. Ceremonialul împărțirii cu oul sfințit este o tradiție poloneză veche de secole pe care emigranții polonezi au adus-o când au venit pe meleagurile Bucovinei. Semnificația este aceea că oamenii își transmit urări de bine și își doresc să aibă un an cât mai rodnic și mai liniștit”, a declarat președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul de Suceava, Ghervazen Longher.
Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou concelebrată de ES Iosif Păuleț – episcop de Iași, Monseniorul Ionuț Paul Strejac – însărcinat cu afaceri ad interim în Sudanul de Sud, pr. Alois Farțadi – decan de Bucovina, pr. lt. Albert Adamczyk – capelanul Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova, pr. dr. Stanislav-Ioan Cucharec, capelanul polonezilor din dieceza de Iași și paroh în Solonețu Nou, împreună cu preoții din decanatul de Bucovina.
Mai apoi, cei prezenți s-au îndreptat spre Casa Polonă unde ansamblurile „Sołonczanka” și „Mała Pojana” au prezentat un program artistic. Câtâreața ucraieană Maria Czaykovskaya care a găsit adăpost împreună cu familia ei printre polonezii din Bucovina, a susținut de asemenea un recital.
La evenimentul de la Solonețu Nou au participat Doina Iacoban – subsecretar de Stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ioan-Cristian Șologon – subprefect al județului Suceava, pr. Mihai Cobziuc– consilier eparhial, Biroul de Relații cu Minoritățile din cadrul Cancelariei Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Radu Gheorghe Dîrțu – directorul Salinei Cacica, o delegație a schimbului XII al Contingentului Militar Polonez ce staționează la Craiova în frunte comandantul maior Katarzyna Lachowicz, inspectorul pentru minorități – Cristina Maria Albu președintele Uniunii Polonezilor din România – deputatul Ghervazen Longher împreună cu soția, Victoria Longher, membri ai filialelor Uniunii Polonezilor din România.
Foto: SV NEWS