ȚIGĂRI CONFISCATE DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ, LA SIRET

În data de 17 iunie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Yiurii R., în vârstă de 41 ani, la volanul unui autoturism marca Lada, înmatriculat în Ucraina.
Existând suspiciuni că acesta transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub capota mașinii cantitatea de 470 pachete de țigări, marca Kent, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Totodată, polițiștii de frontieră au făcut demersurile necesare pentru instituirea măsurii de interzicere a intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *