145.105 PASAGERI AU TRANZITAT, ÎN ACEST AN, AEROPORTUL ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

La data de 20 iunie Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava a înregistrat 145.105 pasageri care au tranzitat terminalul Plecări/Sosiri, 10.876 de pasageri fiind pasageri ucraineni.
„Estimăm că până la sfârșitul anului 2018 vom înregistra peste 300.000 de pasageri”, a transmis Consiliul Judeţean Suceava.
La momentul actual, de pe Aeroportul Suceava, operează companiile TAROM și Wizz Air. Compania TAROM operează zboruri zilnice spre București și a inclus de la începutul lunii iunie 4 zboruri suplimentare pe săptămână, în fiecare zi de marți, joi, vineri și duminică.
Compania Wizz Air operează zboruri zilnice spre Londra Luton, 5 zboruri săptămânale spre Milano Bergamo, 3 zboruri săptămânale spre Roma Ciampino și 2 curse directe spre Bologna.
De remarcat faptul că gradul de încărcare pentru fiecare din aceste curse este de peste 90%.
Destinații de vacanță – 7 chartere pe săptămână, din 28 Mai 2018.
Antalya – 3 companii:
Corendon Airlines – 3 iunie – 16 septembrie – în fiecare zi de duminică
AirBucharest – 28 Mai – 17 septembrie – în zilele de luni și vineri
AtlasGlobal – 1 iunie – 21 septembrie – în fiecare zi de vineri

Bodrum – 4 iunie – 17 septembrie – în fiecare zi de luni
Zakynthos – 6 iunie – 25 septembrie – în fiecare zi de miercuri
Pasagerii care aleg zborurile charter de la Aeroportul Suceava vin din județele Vrancea, Bacău, Iași, Neamț, Mureș, Bistrița, Botoșani, Suceava.
„Preocuparea noastră este de a dezvolta Aeroportul, asigurarea condițiilor de siguranță si confort, promovarea Aeroportului pentru deschiderea de noi rute interne si externe” a mai transmis Consiliul Judeţean Suceava.

Please follow and like us:

Un comentariu la „145.105 PASAGERI AU TRANZITAT, ÎN ACEST AN, AEROPORTUL ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

  • 26 iulie 2018 la 13:12
    Permalink

    Oare de ce nu realizeaza cei in cauza ca nu exista nicio legatura intre aeroportul din Salcea si Stefan cel Mare. La aeroport se zboara, iar Stefan, cat era el de degraba varsatoriu de sange nevinovat, zbura doar calare. E chiar ridicol, zau! Pe urma, se produce o adevarata inflatie. Si nu numai cu Stefan, cu Eminescu si Bucovina. Totul este Eminescu, totul este Bucovina, totul este Stefan…
    Iar inflatia devalorizeaza, face mic ceea ce este mare, ieftin ceea ce este scump. Altminteri, daca nu s-ar ignora cum se ignora traditiile, obiceiurile, cultura, s-ar cunoaste ca bunicii nostri aveau atata respect pentru odaia “de tinut” si pentru straiele “de tinut”, de duminica, de sarbatoare, incat nu le dadeau …la purtat, nu le supuneau riscului inflationist.
    La noi insa, in cultura noastra plebeizata, sus statuia, jos statuia!,,,

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *