UN PRIMAR S-A AUTODECLARAT CETĂȚEAN DE ONOARE. VIZIBIL EMOȚIONAT, A VĂRSAT O LACRIMĂ

Primarul comunei Pietroșița, Ion Leonard Dicu, din județul Dâmbovița s-a autodeclarat Cetățean de Onoare al localității pe care o conduce, scrie Dâmbovița News. El s-a premiat în prezența lui Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița și fost ministru al apărării. De altfel, și Țuțuianu a primit aceeași distincție.
Comuna Pietroșița are, începând de zilele trecute, trei noi cetățeni de onoare, începând cu Ion Leonard Dicu – primarul comunei, Adrian Țuțuianu – președintele PSD Dâmbovița și Florin Georgescu – consilier județean PSD.
În prezența acestora, Ion Leonard Dicu – în vârstă de 44 de ani – și-a înmânat singur titlu de Cetățean de Onoare, situație ce l-a stânjenit până și pe Adrian Țuțuianu, precizează sursa citată.
Momentul în care Ion Leonard Dicu și-a acordat singur titlul de Cetățean de Onoare a fost marcat și de un moment teatral, acestuia dându-i lacrimile când a luat la subraț, placheta și soclul de sticlă ce conținea fotografia sa.
Referatul în baza căruia a fost adoptat proiectul de hotărâre al Consiliului Local a fost întocmit de viceprimarul Ion Olîc.

Sursa: DIGI 24

Please follow and like us:

Un comentariu la „UN PRIMAR S-A AUTODECLARAT CETĂȚEAN DE ONOARE. VIZIBIL EMOȚIONAT, A VĂRSAT O LACRIMĂ

  • 30 iulie 2018 la 10:19
    Permalink

    Doar traim in democratia autopropunerii, autonumirii, autodesemnarii!…
    De ce atata caz si mirare?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *