BLOCAJ GENERAL AL INVESTIȚIILOR PE APĂ ȘI CANAL, DUPĂ CE A FOST STOPATĂ LUCRAREA DE ADUCȚIUNE DE APĂ PE STRADA TRAIAN ȚĂRANU. REPREZENTANȚII FIRMEI EURO-EST NU MAI RĂSPUND LA APELUL PRIMARULUI

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat azi, după întâlnirea scurtă pe care a avut-o cu reprezentanții firmelor care realizează lucrări de investiții în oraș, că problemna cea mai mare cu care se confruntă municipalitatea în aceste zile o constituie blocarea lucrărilor la alimentarea cu apă a celor peste 50 de familii care locuiesc pe strada Traian Țăranu, din zona nouă a cartierului Obcini. Compania Euro-Est, care se ocupă de realizarea lucrărilor, nu mai mișcă nimic până când situația generată de retragerea de pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre al Consiliului Județean ce viza acceptul pentru efectuarea unor lucrări de racordare a rețelei de apă din zonă pe un teren ce aparține județului, nu va fi clarificată. Mai mult, aceeași firmă Euro-Est nu mai dă nici un semn că va continua lucrările la repararea digului de pe râul Moldova,  care protejează aducțiunile de apă direcționate către municipiul reședință de județ.  De altfel, reprezentanții firmei nici nu au venit astăzi de dimineață, deși au fost invitați,  la comandamentul pentru investiții reinstituit la Primărie.

”Este o mare problemă pe strada Traian Țăranu. Firma Euro-Est, care face lucrări de aducțiune de apă și canalizare, a întrerupt lucrările în așteptarea acordului solicitat de la Consiliul Județean, care a fost blocat pentru realizarea unui racord pe strada Ion Irimescu, în zona Blijdorp. Lucrările sunt blocate și noi sperăm să se deblocheze cât mai repede” a declarat primarul Ion Lungu. El a recunoscut că nu știe astăzi cum se lucrează la Digul de la Berchișești pentru că firma care lucrează acolo este aceeași care lucrează și pe Strada Traian Țăranu. ”Acolo este o problemă destul de delicată. Trebuie să fie făcută proiectarea și în același timp executarea lucrării. Este bine să știm și noi, Primăria, în ce stadiu se află investiția, să-i grăbim încet dar să facă lucrări de calitate, pentru că sunt lucrări destul de delicate, în albia râului Moldova, mai avem două luni bune de lucru iar dacă nu vom cheltui toți banii de la Guvern care sunt ajunși la Primărie, suma care nu s-a cheltuit se va întoarce automat la bugetul statului iar firma va rămâne neplătită. Îi rog să vină la Primărie, să ținem aproape, să vină la comandamentele de marți dimineață, să vedem ce probleme au unde sunt cu lucrarea, tocmai acesta este rolul acestor comandamente, nu să ne privim unii pe alții și să facem paradă de imagine”, a transmis Ion Lungu.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *