ACCIDENTAT CÂND TRAVERSA PE CULOAREA ROŞIE A SEMAFORULUI. VICTIMA AVEA ASUPRA SA UN PISTOL CU GAZE, FĂRĂ PERMIS.

La 26.09.2018, în jurul orei 18.24, în timp ce conducea autoturismul pe strada Piaţa Republicii, din orașul Gura Humorului, un bărbat de 22 de ani, din orașul Frasin, a surprins și accidentat ușor un localnic de 31 de ani, angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, însă pe culoarea roşie a semaforului electric destinat pietonilor.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au identificat asupra victimei, un pistol cu gaze, prevăzut cu încărcător, dar fără muniție, bărbatul declarând faptul că a pierdut documentele de achiziționare a armei.
În urma verificările efectuate în bazele de date, polițiști au constatat faptul că, bărbatul de 31 de ani nu este autorizat pentru deținerea, portul și folosirea de arme și muniții.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și „contrabandă calificată”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *