AUTOCISTERNĂ CARE TRANSPORTA CLEI, RĂSTURNATĂ PE CALEA FERATĂ, LA IACOBENI. CIRCULAȚIA FEROVIARĂ ÎNTRERUPTĂ

În dimineața acestei zile, în jurul orei 10.00, o autocisternă care transporta clei s-a răsturnat pe calea ferată, pe raza localității Iacobeni.
Șoferul cisternei, încarcerat, a fost extras de către un pompier militar din județul Botoșani, aflat în timpul liber, înainte de sosirea echipajelor de pompieri de la Vatra Dornei. Fiind rănit în urma accidentului, acesta a fost preluat de echipajele medicale în stare conștientă. Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Vatra Dornei, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță județean.
Pentru mai multe ore, conform centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, circulația feroviară pe secția de cale ferată 502 a fost oprită între staţiile Vatra Dornei și Iacobeni, județul Suceava, din cauza unui autocamion care se deplasa pe DN 17 şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în gabaritul căii ferate, între stațiile Iacobeni și Argestru. Conducătorul auto a fost rănit în urma accidentului. Traficul rutier pe DN 17 Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei nu este afectat. La fața locului au fost aduse utilaje pentru a se indepărta cisterna și pentru transvazarea cleiului. Circulația feroviară a fost în cele din urmă reluată.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *