NISTOR TATAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI RĂDĂUȚI, MESAJ TRANSMIS CU PRILEJUL ZILEI INTERNAȚIONALE A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este încă un prilej de cinstire a celor care au contribuit la formarea noastră ca oameni. Fiindcă fiecare dintre noi avem oameni dragi trecuți de o anumită vârstă, indiferent că e vorba de rude sau prieteni. După o viață dedicată celor din jur sau societății, persoanele vârstnice au dreptul să fie respectațe, admirate și să aibă parte de un trai liniștiti, decent și demn.

Consacrată ca Zi internațională a persoanelor vârstnice încă din 1991, prima zi de octombrie este un prilej de a-i onora pe cei care care ne-au dat viaţă, ne-au înseninat copilăria, ne-au luminat drumul spre ceea ce suntem astăzi şi care încă îşi fac griji pentru noi, oricât am fi de puternici și mature. Ziua Persoanelor Vârstnice nu este doar o sărbătoare a familiei, ci şi a comunităţii. Îi cinstim, la 1 octombrie, pe toţi concetăţenii noştri ajunşi la vârsta înţelepciunii, fiindu-le recunoscători pentru tot ce au construit pentru noi.

La nivel de municipiu, integrarea socială şi o viaţă demnă pentru vârstnici presupune oferirea de servicii sociale specifice adaptate contextului socio-cultural în care aceştia trăiesc. Iar Primăria Municipiului Rădăuți a fost de fiecare dată, în ultimii ani, alături de persoanele vârstnice . Astfel, programele sociale derulate în cadrul Consiliului Local, prin Direcția de Asistență Socială, au ca principal scop îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, prin crearea condiţiilor necesare atingerii unui anumit grad de bunăstare şi prin prevenirea marginalizării şi excluderii sociale.
Sprijinul acordat de către Direcţia de Asistenţă Socială Rădăuți persoanelor vârstnice se concretizează prin oferirea de diverse servicii sociale şi acordarea de facilităţi tuturor categoriilor de persoane vârstnice și în special celor care necesită protecție socială. De la acordarea de ajutoare, indemnizații , până la oferirea serviciilor de consiliere, de îngrijire la domiciliu, efectuarea de anchete sociale sau soluționarea cazurilor de urgență socială.

De asemenea, persoanele vârstnice din Rădăuți beneficiază și de condiții moderne de adăpost și servicii de înaltă calitate oferite de o altă instituție din subordinea Primăriei Rădăuți și a Consiliului Local Municipal – și anume Căminul pentru Persoane Vârstnice, dat în folosință în anul 2017 .
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, doresc să exprim, în numele meu personal și al Primăriei Rădăuți, cele mai sincere sentimente de recunoștință față de cei pe care îi avem lângă noi și invit seniorii municipiului să ne fie alături în derularea proiectelor noastre, să ne sprijine și să fie în continuare membri activi ai comunităţii, transmite primarul Municipiului Rădăuți NISTOR TATAR.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *