Harald Troch, președintele comisiei româno-austriece din Parlamentul de la Viena despre Spitalul Județean: ”Sunt impresionat de standardul înalt al Spitalului, de prietenia cu care am fost primiți dar și de competența și calificarea personalului”

Președintele comisiei româno-austriece din Parlamentul de la Viena, Harald Troch s-a declarat impresionat de serviciile medicale pe care le oferă spitatul public județean ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
” Sunt impresionat de standardul înalt al acestui Spital, de prietenia cu care am fost primiți dar și competența și calificarea personalului de îngrijire” a transmis parlamentarul austriac.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a arătat că alături de Harald Troch, sunt și alți colegi parlamentari care au venit cu domnia sa în delegație. ”Noi am fost primiți anul trecut când am depus flori în băncile parlamentarilor bucovineni care acum 100 de ani reprezentau Bucovina la Viena. Am fost primiți în primăvara aceasta în centrul Vienei, unde am făcut reclamă gastronomiei, meșteșugurilor și spectacolelor folclorice. Dumnealor, alături de Fundația Mihai Eminescu, le-am propus să vizităm Spitalul Județean Suceava, pentru a prezenta o poveste de succes. Cu zece ani în urmă acest spital a trecut de la administrația centrală la administrația regional- – Consiliul Județean Suceava.

Peste 50 de milioane de euro investite în Spitalul județean Suceava. Dorim parteneriate externe și cu Viena, așa cum avem cu cele de la Augsburg și din alte centre administrative din Germania. Am vrut să arătăm dotările la cel mai înalt nivel, să asigurăm că oricând putem face parteneriate în siguranță. Au văzut aici blocul operator, au văzut sterilizarea modernă a aparatelor medicale și cum am pus bazele unei noi construcții, o investiție de 8 milioane de euro, un ambulatoriu care va avea 25 de secții cu internare de zi. Un om care vine să își facă analizele, dacă nu le termină într-o zi, va putea să rămână pentru a doua zi sau a treia zi la spitalul nostru județean. Asta va scădea presiunea pe paturile spitalului actual și de la ușile medicilor care fac analize în fiecare dimineață. Nu pot decât să felicit echipa de la Spitalul Județean Suceava”, a transmis președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, în prezența oaspeților austrieci.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *