Stăpânul șoselelor, varianta Suceava

O ”speranță” de 23 de ani cu alcoolemie de 1,18 la mie, s-a dat vedetă intrând cu mașina într-un congener de 21 de ani din Gălănești, în trecere miercuri seară prin municipiul reședință de județ.

Pe timp de noapte pare să fie tot mai periculos de circulat cu mașina prin centrul municipiului Suceava, mai ales dacă nu ești din oraș și nu cunoști cutumele. Un șofer tânăr din Gălănești a avut posibilitatea să constate acest lucru când s-a ciocnit, miercuri seară cu un altul din capitala județului. Acesta din urmă, cu o alcoolemie ce putea să configureze coma alcoolică pentru persoane mai sensibile, a vrut să demonstreze cui aparțin străzile din oraș.
IPJ Suceava a transmis printr-un comunicat de presă că în ziua de 03.10.2018, ora 22.20, în timp ce conducea un autotursism pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, ajuns la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu, un localnic de 23 de ani, a pătruns în intersecţie fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani, din comuna Gălăneşti, intrat în sensul giratoriu şi care efectua un viraj la stânga.
În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 21 de ani din Gălănești și de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru cel de 23 de ani, din municipiul Suceava căruia la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *