Profesorul Ovidiu Milici, ales președinte al Organizației municipale ALDE Suceava

Conferința municipală de alegeri a ALDE l-a ales vineri după amiază, cu unanimitate de voturi pe profesorul Ovidiu Milici în funcția de președinte al organizației municipale a acestei formațiuni politice. Au participat la conferința de alegeri președintele Organizației județene, deputatul Alexandru Băișanu, senatorul Ilie Niță, omul de afaceri Dan Roibu, Petru Marius Cernescu, consilieri locali municipali precum și directori de instituții care sunt membri ALDE,  precum Constantin Boliacu – Casa Județeană de Pensii și Daniel Drăgoi – SGA Suceava.
Ovidiu Milici, care este și consilier local al municipiului Suceava din partea ALDE a mulțumit celor prezenți  pentru votul acordat. El a arătat că în calitate de președinte al structurii politice municipale va avea câteva obiective majore. Obligatore este câștigarea fotoliului de primar al municipiului reședință de județ și cât mai multe mandate de consilieri locali, un alt obiectiv este câștigarea președinției Consiliului Județean și a unui număr cât mare de consilieri județeni. Un alt obiectiv  este întărirea relației cu cetățenii Sucevei printr-un sistem de audiențe  care vor fi acordate la sediul ALDE de toți cei trei consilieri locali:Ovidiu Milici, Dan Roibu și Petru Marius Cernescu dar și, în plan organizatoric, organizarea mai bună la nivelul secțiilor de votare.

Cu același prilej, președintele Organizației Județene Suceava a ALDE, deputatul Alexandru Băișanu, le-a propus celor prezenți adoptarea unei rezoluții prin care consilierii locali ai municipiului Suceava să fie mandatați să nu voteze majorarea prețului gigacaloriei de la 240 la peste 400 de lei, proiect ce se prefigurează a fi pus în discuția deliberativului municipal în ședința din 25 octombrie. Această a fost adoptată cu majoritate de voturi astfel încât consilierii ALDE nu vor vota proiectul pe care dorește să îl inițieze primarul liberal Ion Lungu privind majorarea tarifului la energie termică.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *