Un şofer din Vicovul de Sus, beat şi fără permis, reţinut şi încarcerat de poliţie

La data de 10.10.2018, în jurul orei 00.30, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe strada Magnoliei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, bărbatul de 34 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *