Placă comemorativă în locul în care au pierit, înghițiți de avalanșă, pompierul salvamontist Liviu – Sorin Pandelea și prietena sa, Nathalie-Renée Jossé

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava a transmis un comunicat de presă emoționant prilejuit de montarea unei plăci comemorative în zona Poiana Izvoarelor, acolo unde în urmă cu aproape un an și-au pierdut viața pompierul salvamontist Liviu – Sorin Pandelea și prietena sa, Nathalie-Renée Jossé.
Prezentăm în continuare comunicatul de presă publicat pe pagina de Facebook a ISU ”Bucovina” Suceava:

A trecut aproape un an de când colegul nostru, Liviu-Sorin Pandelea, alături de prietena sa, Nathalie-Renée Jossé, a plecat într-o lume mai bună, în urma avalanșei produse pe 1 Decembrie 2017…
Faptul că Sorin și Nathy au fost extrem de iubiți de către cei apropiați, s-a văzut și în mobilizarea salvamontiștilor și pompierilor militari, care au organizat sâmbătă un eveniment în amintirea celor doi, prin montarea unei plăci comemorative în zona Poiana Izvoarelor.
De la eveniment, nu a lipsit nici Lucian Drăgan, supraviețuitorul avalanșei, care deși nu este recuperat 100%, a ținut să parcurgă traseul, pentru a fi prezent la montarea monumentului, pe care stau înscrise următoarele cuvinte:

„Fiecare dintre noi își găsește fericirea într-un loc diferit. Sorin și Nathy au căutat-o și pe cărări line, dar fericirea lor se afla mai mereu pe vârfuri de munte.
Pe 1 decembrie au plecat cu schiurile în spate, în căutarea unui vârf Pietros, pe care tricolorul să fie înălțat.
Avalanșa care ni i-a luat, s-a învoit cu greu să îl lase pe Lucian să îi fie vestitor, și n-a reușit să-l răpească nici pe Hiro, cățelul lor iubit.
Liviu-Sorin Pandelea (18.02.1977- 1.12.2017)
salvamontist, pompier, motociclist
Nathalie-Renée Jossé (23.03.1987- 1.12.2017)
alpinistă, artist grafic, motociclistă”

O mobilizare exemplară, dar firească, așa cum numai oamenii cu suflet de aur o pot săvârși.
Mulțumim tuturor – salvamontiști, pompieri, voluntari…, inclusiv echipei din cadrul ștafetei INVICTUS, care a poposit și în curtea Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, în memoria celor doi!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *