Rădăuțeanul Petru Ionel Curelar, solicitat pentru extrădare de autoritățile belgiene, pentru furt de porumbei de rasă în valoare de 600.000 de euro

În ziua de vineri, 19.10.2018, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava au pus în executare mandatul european de arestare emis de autoritățile belgiene față de Petru Ionel Curelar, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Rădăuți, pentru comiterea a două infracțiuni de jaf organizat sau armat, conform legislației belgiene.

Bărbatul, a fost identificat de polițiști la domiciliu, fiind reținut și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată. În baza ordonanței, bărbatul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Ulterior, judecătorii Curții de Apel Suceava au confirmat mandatul de arestare dar au decis că până la eventuala extrădare, rădăuțeanul nu trebuie păstrat în arest, luându-se împotriva sa măsura controlului judiciar.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile din Belgia, Petru Ionel Curelar, împreună cu alți complici au furat în lunile noiembrie și decembrie 2016 în două rânduri, odată 53 și altă dată 44 de porumbei în localitatea belgiană Antwerp. Este vorba despre porumbei de rasă omologată a căror valoare totală pe piața de profil a fost estimată la 600.000 de euro.

 

Petru Ionel Curelar, judecat în România, într-un dosar de înșelăciune și fals, alături de alți 15 inculpați

 

Rădăuțeanul Petru Ionel Curelar este o cunoștință mai veche a instanțelor din România. În vara anului 2017, alături de alți 15 suceveni a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale sub semnătură privată în dosarul accidentelor înscenate, cu Dacii vechi care avariau maşini de lux pentru a se încasa despăgubiri. Prin același rechizitoriu au mai fost, în iulie 2017 trimiși în fața judecătorilor Lilian Avram, zis „Giuliano”, Dănuţ Dănilă, Mihăiţă Mustață, Anişoara Lazăr, Andrei Cătălin Chiribău,Vasile Daniel Politica, Andrei Ciorpac, Daniel Avram, Cristian Pamparău, Vasile Avram, Gabriel Acatrinei, Gavril Gherman, Florin Nicolae Gherman, Vasile Isopescu, Nicușor Bogdan Popa.

Procurorii au documentat faptul că aceștia dețineau sau procurau autoturisme scumpe, de lux, deja avariate (mărcile BMW, Audi, Jaguar, Mercedes, Volvo), pe care le foloseau pentru a înscena accidente rutiere. Autoturismul vinovat de accident era de obicei o Dacie veche, de pe asigurarea RCA a căreia se încerca obţinerea de despăgubiri cât mai mari. Procurorii au identificat şapte cazuri în care inculpaţii au reuşit să obţină despăgubiri între 25.000 şi 60.000 de lei. Dosarul, mediatizat la vremea respectivă,  este în curs de judecată.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *