Ceremonial militar și religios de Ziua Armatei României

Ziua Armatei României a fost marcată în Piața Tricolorului printr-un ceremonial militar organizat de Centrul Militar Suceava, în prezența subprefectului Silvia Boliacu, a vicepreședintelui Consiliului Județean Viorel Seredenciuc, a primarului Ion Lungu și viceprimarului Marian Andronache, a unor parlamentari de Suceava, a reprezentanților structurilor aparținând sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională și ai unor asociații. După ceremonialul religios, subprefectul Silvia Boliacu a dat citire mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă cu prilejul Zilei Armatei României, iar comandantul Garnizoanei Suceava, col. Mugurel Anton l-a citit pe cel al ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor.
“După alocuțiunile despre semnificația evenimentului rostite de oficialități, au fost depuse coroane și jerbe de flori drept omagiu eroilor României, evenimentul încheindu-se cu parada militară. Ceremonia s-a desfășurat cu participarea unor militari de la Garnizoana Suceava, de la Batalionul 335 Artilerie “Alexandru cel Bun” din Botoșani și elevi de la Colegiul Național Militar din Câmpulung Moldovenesc.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *