Cascador fără permis, un motociclist de 20 de ani a ajuns de pe drum într-un şanţ cu oprire finală într-un podeţ, la Capu Câmpului

La 25.10.2018, în jurul orei 11.20, în timp ce conducea motocicleta pe DJ 177C, la ieșirea din localitatea Capu Câmpului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum și a lipsei de experienţă în conducere, un localnic de 20 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un șanț, oprindu-se în podețul ce face accesul în curtea unui imobil.
În urma impactului, a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul motociclului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *