Cupa Satelor la fotbal, a doua etapă, găzduită de Școala Gimnazială din Putna

Ieri, 27 octombrie, s-a desfășurat pe stadionul din comuna Putna, ce-a de-a doua etapă a competiției Cupa Satelor din județul Suceava. La această etapă au participat 13 echipe de mici fotbaliști din comunele Putna, Brodina, Straja, Vicovu de Jos, Marginea, Gălănești, Burla, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Horodnic de Sus, Bilca și Iaslovăț.
Organizator principal al competiției la nivel de județ este AJF Suceava la Putna, coorganizator fiind și Școala Gimnazială din localitate, director Ciprian Florentin Crețan, profesor de sport.  Etapa de sâmbătă a fost câștigată de echipa din Iaslovăț. Profesorul Ciprian Florentin Crețan a arătat că Cupa Satelor este un proiect nou, al Federației Române de Fotbal dedicat copiilor sub 13 ani din satele și comunele României,care nu sunt legitimați la cluburi este organizat împreună cu Asociațiile Județene de Fotbal și AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale). Meciurile se desfășoară cu echipe de 8+1 jucători pe un teren de 70 pe 50 metri, porțile fiind de 5 pe 2 metri conform categoriei de vârstă.
În județul Suceava s-au înscris în competiție peste 60 de echipe, din unele localități, precum Marginea fiind înscrise chiar și două echipe.
De menționat că în prima etapă, desfășurată în urmă cu o săptămână la Ipotești au participat 8 echipe, din Ipotești, Adâncata, Dolhasca, Verești, Fântânele, Dumbrăveni, Bosanci și Udești. Această etapă a fost câștigată de echipa de micii fotbaliști din Udești. Competiția se desfășoară în sistem eliminatoriu, echipele câștigătoare ale fiecărei etape urmând să se confrunte în tururile următoare.
Directorul Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, profesorul Ciprian Florentin Crețan a transmis un mesaj conținând mulțumiri și felicitări: „Mulțumiri AJF Suceava pentru organizare! Mulțumiri tuturor elevilor si profesorilor participanți! Felicitări învingătorilor din Iaslovăț! Succes mai departe tuturor!
Anterior, președintele AJF Suceava, Ciprian Anton a declarat că “Această competiție ajută la dezvoltarea fotbalului românesc pentru că în mediul rural sunt talente care trebuie descoperite. Cu siguranță, atât din Suceava, dar și din celelalte județe ale României, vor apărea jucători care au evoluat în această competiție care le dă șansa să se remarce”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *