A băut antigel, crezând că este suc și a ajuns la spital

În noaptea de joi spre vineri, pe la ora 00.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală (SPR) 9 Șcheia au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 26 ani, din comuna Ilișești, a băut antigel și se află internată la Spitalul Județean Suceava.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că în cursul zilei de 1 noiembrie a.c., soțul acesteia a schimbat antigelul la autoturismul personal, punând într-o sticlă de la suc o cantitate mică de antigel pentru completare, sticla lăsând-o în locuință.
În jurul orei 13.00, femeia a băut două înghițituri din respectiva sticlă, crezând că este suc.
Pentru că a început să se simtă rău, aceasta s-a prezentat la Spitalul orășenesc Gura Humorului pentru a i se oferi îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior a fost transferată la Spitalul Județean Suceava unde a fost internată, la Secția Terapie Intensivă, fiind diagnosticată cu ,,intoxicație involuntară cu antigel”, rămânând sub observație în cursul nopții. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *