”LED-urile” europene au redus factura la curent stradal în municipiul Suceava de 3,5 ori

În conferința de presă de astăzi, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, și-a exprimat speranța că la Gala Asociației Naționale a Municipiilor care va avea loc luni, 12 noiembrie, Suceava va fi pe podium, cu cele două proiecte prin care au fost atrase fonduri europene pentru iluminatul public.

La sfârșitul acestei săptămâni se va realiza recepția finală a investiției de 14 milioane de lei – 3 milioane de euro, vizând managementul iluminatului public din municipiul Suceava, înlocuirea lămpilor clasice cu incandescență cu lămpi de tip LED. După doi ani de la implementarea proiectului, consumul de energie electrică de pe factura municipalității s-a redus de 3,5 ori, a anunțat primarul Ion Lungu. O etapă încă nefinalizată în cadrul aceluiași proiect, o  reprezintă iluminatul în instituțiile de învățământ preuniversitar, administrate de primărie, pe baza aceluiași concept care va reduce și la unitățile școlare nota de plată la energia electrică.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *