Şase maşini implicate întrun accident rutier în lanţ produs de un şofer care nu a acordat prioritate de trecere altui autoturism, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Suceava

La 06.11.2018, ora 18.10, în timp ce conducea autoturismul pe strada Corneliu Coposu din municipiul Suceava, ajuns la intersecția cu strada Calea Obcinilor, un localnic de 45 de ani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un tânăr de 19 ani, din municipiul Suceava, intrând în coliziune cu acesta, după care, a acroșat autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din localitate.
În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a fost proiectat în alte trei autoturisme parcate în zonă.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto de 19 și 45 de ani care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *