Locuință din municipiul Câmpulung Moldovenesc distrusă într-un incendiu pornit de la o țigară uitată aprinsă

Vineri, 16 noiembrie 2018, la ora 21:39, militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiu.
La sosirea echipajelor, focul ardea în interiorul bucătăriei și al dormitorului, existând pericolul de propagare la întreaga casă (P+1), la anexe și la două locuințe aflate în imediata apropiere
Incendiul a fost lichidat la ora 22:45.
Au ars bunuri casnice din cele două încăperi (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, tâmplărie din lemn, materiale textile și altele) pe o suprafață de aproximativ 32 mp. S-au degradat tencuieli și zugrăveli pe aproximativ 80 mp și dușumeaua din lemn pe 32 mp.
Incendiul a izbucnit din bucătărie, cauza probabilă fiind fumatul în locuri nepermise.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului, anexele gospodărești și cele două case de locuit învecinate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *