Al treilea accident rutier la trecerea de nivel pe traseul trenului Suceava – Putna. Evenimentul s-a produs marţi dimineață, la Rădăuți

Trenul Suceava – Putna, despre care s-a vorbit mult în a doua parte a acestui a fost implicat, la începutul acestei săptămâni într-un nou incident la o trecere de nivel peste calea ferată. De această dată, evenimentul s-a petrecut în municipiul Rădăuți, la ieșirea spre Dornești, unde calea ferată merge în paralel cu strada Calea Cernăuți.
Marţi dimineață, în jurul orei 7.40, șoferul unui autoturism Dacia Logan a fost la un pas de moarte, după ce nu a oprit să se asigure la o trecere de nivel și a intrat pe calea ferată. Mașina a fost izbită în plin și doar o minune a făcut ca aceasta să ricoșeze în așa fel încât șoferul să scape practic nevătămat. Informația, însoțită și de un filmuleț în care este surprins accidentul a fost publicată pe pagina de Facebook ”Calea Ferată Dornești – Putna”.
Este al treilea incident de acest gen de la repunerea în circulație a trenurilor pe traseul Suceava – Putna, la jumătatea lunii august a acestui an, după 6 ani de întrerupere.
În dimineața zilei de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 7, un microbuz destinat transportului elevilor, aparținând Școlii Gimnaziale Speciale ”Sf. Stelian ” din Rădăuți, s-a răsturnat la trecerea de nivel peste calea ferată, lângă halta CFR Horodnic, la intrarea de pe DN2E spre Horodnicul de Sus .
Evenimentul rutier s-a produs din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a carosabilului înzăpezit. Șoferul care a pierdut controlul volanului, a derapat în curbă și s-a răsturnat peste linia ferată.
La momentul producerii accidentului microbuzul era gol, șoferul deplasându-se către locațiile din care sunt în fiecare dimineață preluați elevii și transportați la Școala Specială de la Rădăuți.
Trenul Putna-Suceava a fost oprit aproximativ 30 de minute, până când autovehiculul a fost ridicat.
Anterior, pe 5 septembrie a.c., la nici o lună de la reluarea curselor feroviare pe traseul Suceava – Putna, un automobilist nu s-a asigurat la trecerea de nivel peste calea ferată din Bivolărie iar mașina pe care o conducea a fost lovită de tren. Nu au fost victime dar automotorul Desiro a fost ușor avariat. Întârzierea produsă de eveniment a trenului a fost de 33 de minute.

Spuneam atunci că evenimentul poate fi avertisment pentru automobiliștii care au uitat că trenul de Putna și-a reluat cursele întrerupte vreme de mai mulți ani.
Se pare că acel avertisment transmis nu a fost luat în seamă mai deloc în condițiile în care în interval de numai două luni, alte două evenimente rutiere s-au produs la trecerile la nivel peste calea ferată de pe ruta Suceava – Putna.
Și încă o veste neplăcută. Arătosul AM Desiro s-a defectat săptămâna trecută, chiar de Ziua Națională și a fost înlocuit cu un străvechi automotor de tip ”MALAXA”, rechemat la datorie după ani buni de pensie.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *