Ștrand nou la Suceava, cel mai devreme peste 2 ani. Investiția de 2,6 milioane de euro ar urma să fie plătită de Primărie

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că în ședința de Consiliu Local din 29 noiembrie s-au votat indicatorii tehnico-economici privind modernizarea Ștrandului de la Ițcani. ”Noi nu am putut depune un proiect pentru a face o bază de agrement așa cum ar trebui, pentru că la vremea respectivă în 2006, pe Axa 5, noi am reabilitat Cetatea de Scaun a Sucevei. Pe acea axă erau fonduri pentru reabilitare turism dar și pentru patrimoniul cultural. Noi am accesat 13 milioane de euro pentru reabilitarea Cetății de Scaun. Prin ceea ce am făcut am salvat Cetatea de la dărâmare pentru că versantul de Nord-Est al Cetății era înclinat, pe cale să se prăbușească”, a spus în preambul primarul Ion Lungu, răspunzând unor atacuri politice.

”Încercăm să facem o investiție de 2,6 milioane de euro, pe banii Primăriei. Eu zic că, în doi ani, putem face acest lucru. Am ajuns la concluzia că trebuie totul dărâmat la vechiul ștrand și construit altul nou. Acesta va avea trei bazine de înot: unul mare, unul pentru copii, precum și un bazin cu apă sărată. Sunt mai multe zone de plajă cu nisip, plajă pentru sezlong-uri, spații verzi de recreere, locuri de joacă. Am aprobat în ședinta de Consiliu Local suma de 300.000 de lei pentru proiectul tehnic, sumă rezultată din studiul de fezabilitate”, a arătat primarul Lungu.

Conform primei planșe prezentate de primarul Ioan Lungu în conferința de presă de astăzi, bazinul mare va fi de 1250 de metri pătrați, bazinul cu apă sărată de 250 de metri pătrați, bazinul pentru copii de 420 de metri pătrați se vor construi un pavilion administrativ, un pavilion control acces, un pavilion vestiare și grupuri sanitare, spații de joacă pentru copii, pavilion alimentație publică, pavilion pentru relaxare, plaje, etc. Termenul de realizare prefigurat este de 24 de luni. ”Noi ne dorim ca în primăvară să trecem la execuția efectivă a proiectului”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *