Străinii preferă să lucreze la Suceava în comerț și restaurante. Forța de muncă asiatică nu este deocamdată interesată de șantierele județului

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava ne-a pus la dispoziție, răspunzând unei solicitări în acest sens, o situație privind numărul contractelor de muncă ale lucrătorilor străini înregistrate în județul nostru în ultimii 4 ani la firme din județul nostru. Se poate constata, așa cum reiese din tabelul alăturat că, începând din 2015, numărul angajaților străini, din țările Uniunii Europene (UE), din cele aparținând Spațiului Economic European (SEE) dar și din spațiul non-european a fost într-o oarecare creștere numai că anul acesta, față de anul trecut, numărul acestui fel de contracte de muncă a înregistrat o scădere semnificativă.

Potrivit datelor furnizate de ITM Suceava, asumate de inspectorul șef Romeo Butnaru și de purtătorul de cuvânt al instituției. Narcisa Cioltan, în urma verificării efectuate în Registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, constituit la nivelul Inspecţiei Muncii, asupra angajatorilor cu sediul social în județul Suceava, numărul contractelor de muncă pentru cetățenii străini înregistrate în județul nostru a fost de 79 în 2015, 188 în 2016, 252 în 2017 și 218 în anul 2018. (Vezi tabel).


Pentru perioada 2015/2018 domeniile principale de activitate (în ordine descrescătoare a numărului de contracte) ale angajatorilor cu sediul social în județul Suceava și care au încheiat contracte pentru cetățenii din UE, SEE sunt: Cod CAEN -5610-restaurante; Cod CAEN-4120-lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; Cod CAEN 4329 Alte lucrări de instalații pentru construcții; Cod CAEN-8531-învățământ secundar general; Cod CAEN 8542, învățământ superior universitar; Cod CAEN-5621-activități de alimentație (catering) pentru evenimente; Cod CAEN -5630-baruri și alte activități de servire a băuturilor; Cod CAEN 9499, Activități ale altor organizatii n.c.a.

În schimb, pentru același interval 2015/2018 domeniile principale de activitate (în ordine descrescătoare a numărului de contracte) ale angajatorilor cu sediul social în jud. au fost: Cod CAEN-4711-Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate; Cod CAEN -4941-Transporturi rutiere de mărfuri; Cod CAEN -5610-restaurante; Cod CAEN-4120-lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; Cod CAEN-5621-activități de alimentație (catering) pentru evenimente; Cod CAEN 9601 spălarea si curățarea (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană; Cod CAEN-8121-Activități generale de curățenie a clădirilor; Cod CAEN-8411-Servicii de administrație publică generală; Cod CAEN-8531-Învățământ secundar general. Ca o concluzie, cei mai mulți angajați străini, fie aceștia din UE, SEE sau din afara Europei au fost angajați în comerț și în restaurante. Angajații despre care se vorbește în alte părți ale țării, proveniți din țări ale Asiei, care ar inunda piața forței de muncă din domeniul construcțiilor, nu au penetrat încă la modul vizibil acest domeniu, în județul Suceava ( lucrările de construcții se află abia pe locul 4 în ordinea descrescătoare a numărului de contracte de muncă, care, să recunoaștem, nu sunt foarte multe).

Potrivit legislației române, pentru a angaja cetățeni care fac parte/nu fac parte din Uniunea Europeană, SEE, angajatorii din România trebuie să îndeplinească anumite obligații și să parcurgă anumite etape precizate în O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele ce nu au cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al SEE se pot angaja în România, cu aviz de angajare conform art.7 din O.G. nr. 25/2014:
“Avizul de angajare pentru lucrători permanenți se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungeşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii, fără obţinerea unui nou aviz de angajare, în situaţia în care se menţin condiţiile de angajare pe locul de muncă respectiv”.
Avizul de angajare – documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcţie.
Lucrător permanent – străinul încadrat în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, încheiat cu un angajator în baza avizului de angajare.

foto: economica.net

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *