Urmărire în noapte a unei șoferițe din Vicovu de Jos, băută și fără permis

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe la ora 00.40, în timp ce acționa pe DN 2E din comuna Vicovu de Jos, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autovehicul înmatriculat în străinătate, însă șoferița aflată la volan nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia circa 2-3 km, mașina fiind în cele din urmă blocată și oprită.
Conducătoarea auto a fost identificată de polițiști ca fiind o femeie de 30 de ani, din comuna Vicovu de Jos, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tinerei i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *