2.819 articole pirotehnice, 2 arme de vânătoare și 13 cartușe confiscate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, în Suceava

În perioada 22.12.-23.12.2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au acționat pe raza municipiului Suceava, pe linia prevenirii evenimentelor la regimul armelor și munițiilor
În cadrul acțiunii au fost constatate 3 infracțiuni din care 2 de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor” şi 1 de „operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”.
De asemenea, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale la Legea nr.295/2004, în valoare de 1.502 lei.
Totodată, au fost indisponibilizate 2 arme de vânătoare, 13 cartușe și 2.819 articole pirotehnice (aproximativ 10 kg).
La 23.12.2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, au identificat doi bărbați, unul de 50 de ani și celălalt de 77 de ani, ambii din municipiul Suceava, care nu s-au prezentat până la împlinirea termenului legal, pentru prelungirea valabilităţii permiselor de armă. Totodată, polițiștii au mai constatat și faptul că, cei doi nu au depus armele deţinute legal la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă. În cauză s-au întocmit două dosare penale pentru comiterea a 2 infracţiuni de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, fiind ridicate cele 2 arme și 13 cartușe.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *