Suceava: peste 100 de poliţişti acţionează pentru siguranţa și fluența traficului rutier pe toate toate segmentele de drum

Având în vedere specificitatea anotimpului, dar şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de lapoviță, ninsoare sau carosabil umed. De asemenea, există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia și temperaturile reduse, dar şi posibilitatea unor precipitaţii sub formă de ninsoare.
În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.
Peste 100 de poliţişti acţionează pentru siguranţa și fluența traficului rutier pe toate toate segmentele de drum. De asemenea, se acţionează şi cu utilaje speciale din cadrul Companiei Naţionale de Drumuri şi Poduri cu materiele antiderapante.

Poliţiştii reamintesc câteva sfaturi şi recomandări pentru un trafic rutier în siguranţă.
Nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările poliţiştilor rutieri.
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.
– Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;
– Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;
– Folosiţi corect luminile pentru a vă face vizibili în trafic;
– Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea;

Pe vreme de ploaie, lapoviță și ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale.

Mai trebuie precizat că vremea ploioasă impune o manieră specială de conducere a autovehiculelor. Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic!

Poliţiştii suceveni urează tuturor participanţilor la trafic drum bun şi fără evenimente rutiere! Crăciun Fericit – Sărbători în Siguranță!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *