Camionul de Crăciun” ajunge vineri la școlile din Putna!

Directorul Școlii Gimnaziale ”Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, profesorul Ciprian Florentin Crețan a anunțat că aproape 400 de copii din comuna Putna vor primi cadouri pe 28 decembrie în cadrul acțiunii “CAMIONUL DE CRĂCIUN”, proiect al Asociaţiei Tăşuleasa Social, derulat în parteneriat cu organizaţia germană Die Johanniter şi început în urmă cu 16 ani.

”Scopul acestei acţiuni devenită tradiţie şi care implică mii de voluntari, camioane şi zâmbete este acela de a învăţa copiii să primească, dar şi să dea mai departe. Pentru a se bucura de atmosfera sărbătorilor de iarnă, copiii de la Şcoala cu clasele I-VIII “Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, precum şi copiii de la grădiniţă, sunt invitați vineri, 28 decembrie 2018, la ora 11 la școala din Putna și la ora 12 la școala Gura Putnei, însoţiți de educatori, învățători sau profesori pentru a-şi primi cadoul alături de ceilalţi colegi”, a transmis directorul Ciprian Crețan.
“Dacă îţi vrei cadoul, vino personal la locul evenimentului! În caz contrar, cadoul tău va fi donat altui copil din altă localitate!”, transmit organizatorii evenimentului care au recomandat ca elevii și copiii să fie însoțiți de adulți pentru că fiecare pachet valorează 200 de lei și cântărește aproape 15 kilograme”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *