”După datina străbună”, 1997. Editorial, Aurel Buzincu

Îmi propun o mică incursiune în memorie – spre a nu lăsa lucrurile trecute să se uite de tot, dar și pentru adăugare, la cele știute, a unor date care sigur nu se cunosc. Desigur, asta numai pentru cei interesați, oricât de puțini ar fi ei. Prilejul este tocmai festivalul de ieri (miercuri, 27 decembrie 2018, n.r.) din Suceava – al obiceiurilor de iarnă, zice organizatorul (sau finanțatorul, deși ar trebui să conteze numai și numai ceea ce spune specialistul), sonor și de impact commercial-turistic cert, dar cred că nu la fel de potrivit cum a fost botezat el la conceperea lui, pe la începutul anilor `90: ”După datina străbună”.

Adevărat, pe atunci reclama era infinit mai puțin decât azi inima comerțului, spectacolul de datini și obiceiuri nu era decât incipient sau deloc demn de interesul autorităților administrative, organizatorul căuta cu lumânarea calea de intrare în sufletul cernit al orășeanului – căruia alaiul multicolor și gălăgios îi aducea aminte de sat, multora – de propria copilărie și le făcea bine, turistul nu ne prea zăhăia cu pretențiile lui și puțină era lumea care se străduiam să-i facă pe plac, diasporeanul – nici atât. Dar mai ales, încă nu se răzvediseră virtuțile electorale extraordinare ale evenimentelor de acest fel, zise culturale – care vânează și ele și caută tot cu lumânarea sufletul mai mult sau mai puțin cernit al cetățeanului, însă nu într-un exercițiu chiar gratuit și nici neinvaziv.

Iată câte ceva din 1997, anul în cursul căruia am gustat prima dată din pâinea aceasta și am intrat, implicit, în problematică. Iar dacă îi trece cuiva prin minte că aș hrăni, vorbind de atare lucruri, vreun fel de gânduri ascunse, avertizez că riscul de eroare este garantat. Nu detaliez, pentru că nu e nevoie.

În anul numit, ca și în cei anteriori și câțiva din următorii, instituția care se numea Inspectoratul Județean pentru Cultură, subordonată direct Ministerului Culturii și finanțată de acesta atât ca funcționarea în sine, cât și pentru desfășurarea activității specifice, nu era doar principalul organizator și finanțator al vieții culturale din teritoriul județului, dar în bună măsură singurul organizator și finanțator al vieții culturale din județ. Angajații instituției erau o veritabilă pacoste pe capul primarilor: evaluau cererea locală de viață culturală și, preconizând și realizând oferte, implicau primăriile, cu deosebire organizatoric, în activități pe care acestea nu le puteau concepe ca fiind de resortul lor. In fapt, evenimentul cultural nu avea finalitatea palpabilă a reparării unui pod, a unui drum.

Devizul festivalului ”După datina străbună” din 1997, cu o proiecție inițială de zece milioane, a ajuns în final la aproape 57 de milioane (asigurați în totalitate din bugetul instituției și din subvenție cu această destinație obținută de instituție de la Ministerul Culturii), din care s-au plătit tipărituri, transport pentru 800 de artiști amatori (500 la Suceava și 300 la Rădăuți), diurne pentru același număr de participanți, organizări de expoziții etnografice la Suceava și Rădăuți, realizarea unui film documentar, colaborări artistice și organizatorice, realizarea la Suceava a unui spectacol al Ansamblului ”Ciprian Porumbescu”.

Un detaliu n-ar trebui să scape: instituții ale Consiliului Județean și atunci, adică finanțate (tot din bani publici) și subordonate acestuia, Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” și (în desemnarea uzuală) Centrul de Creație (azi, amândouă, părți ale Centrului Cultural ”Bucovina”) erau plătite de Inspectoratul pentru Cultură pentru prestațiile lor: spectacolul Ansamblului a fost dăruit de Inspectorat sucevenilor contra sumei de 13 miloane achitate prestatorului, iar participarea organizatorică a Centrului de Creație a însemnat o factură de 3,3 milioane… Documentele de arhivă au mereu savoarea lor – dincolo de informația pe care o conțin.

Please follow and like us:

2 comentarii la „”După datina străbună”, 1997. Editorial, Aurel Buzincu

  • 31 decembrie 2018 la 9:58
    Permalink

    Deloc întâmplător,însă,tot pe atunci ,in anii 90,spectacolele pe care le evocați dvs. încă erau cu adevărat impresionante,poate și pentru că artiștii erau plătiți dar și,am putea banui,pentru că acestea nu erau doar niște anexe electorale de partid și de stat,centrate pe imaginile din fața CJ al PDL și pe panseurile domnului primar despre „tradiție”,bazate pe învățăturile despre lume și viață ale celui mai scriicios dintre impostorii de la CCB, savant erga omnes,specialist in toate,acum și în muzică,gastronomie,etnografie,folclor,datini,traditie,dupe cum este comanda!
    Așa cum se vede, mai ales în poze,acolo,în fața locașului de cultură cel mai înalt în grad,respectiv CJ,se petrec niște lucruri despre care eu cred sincer că nu vă scapă:deci se produce un fel de gimnastică a colacilor,cineva dă și altcineva îi primește,numai Dumnezeu și vaca cea neagră precum și cei doi consultanți artistici de la CCB știu ce și cum,de ce,când,care este simbolistica… Noi nu știm,de proști ce suntem, (în care proști=simpli…) cine și de ce trebuie să manevreze acei colaci,de ani buni, dar mai ales in mandatele fericitului intru pomenire gauleiter Flutur Gh.,s-a băgat chestia asta cu colacii ,ca și cea cu trâmbițele,la derută,ai n-ai treabă, iese cineva și ori se întâmplă că altcineva cântă din trâmbiță ca la mort ori ca la porneală,ori sare cineva cu colacii și îi dă sau îi primește,după metodologia pelasgilor din Botoșana,altcineva,urmând ca domnii Flutur și Lungu să mai zică și câteva cuvinte din rărunchi,din care să rezulte că Bucovina este tare în ceva,este pe primul loc,deci să înceapă ceva,să dovada!
    Să stea pe loc și Botoșaniul,și Vasluiul,Vlașca și Teleormanul,măcar la colaci să vă întrecem,geaba aveți voi grâu și vin dacă nu știți ce să faceți cu ele!
    Insă eu mă gândesc că nu este chiar așa greu de descifrat,iată ce ipoteză de lucru vă propun eu,domnule editorialist,cu tot respectul:
    …”tradiție” vine că devine de la ”trado,-ere,-iti” și înseamană și „ a transmite”,„a preda” (sunt vreo 8 sensuri….) ! In drept, proprietatea asupra unui lucru poate fi făcută și prin „tradițiune manuală” iar infracțiunea de „trădare” avea ca modalitate de execuție descrisă exact așa: trădare prin transmitere de secrete,un pic pleonastic,desigur…
    Despre transmiterea colacilor nu se zice nimic,este clar că verbul s-a resemantizat în limba română,ceea ce nu este nici de bine,nici de rău,atâta timp cât despre acestea știu ,cum am spus,Dumnezeu și vaca cea neagră dar și doi consultanți artistici,50% dintre ei având derogare atât la studii cât și la cultură generală…Deci, legătura cu tradiția devine clară!
    Pentru că nici nu poate fi altfel,in context,adecă în contextul în care asupra tuturora veghează stema ciudata a județului tocmită în culorile unui stat străin iară la câtiva metări mai încolo, măsurati cu cliupa,fâlfâie nește tricoloare sub formă de șorț,în disprețul legii care descrie cum se arborează drapelul, în piețe publice,să zicem…
    Încât ,am putea să parafrazăm și noi pe Eminescu în elegia sa dedicată memoriei lui Arune Pumnul:
    Îmbracă-te în șorțuri ,frumoasă Bucovină/Cu ceva verde încinge antică fruntea ta…/ Metalica,vibrânda,fibră de sticlă…” etc.
    Desfid pe oricine să spună că trebuie să luam exemplu de la aliați,că la americani iese diva sau starleta cu nește chiloți iluzorii/aluzivi, în culorile steagului american,cu stelele nemerind te și miri unde,în ce văgăune… Deoarece este o inițiativă privată,nu de o piață publică,după reguli consfințite in lege și,ce să vezi,intr-o hotărâre de CL,cf. mai jos:
    http://prntscr.com/m1kvto
    …cam așa,cum exige legea…
    http://prntscr.com/m1kw2e
    „Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia iar lăţimea fiecărei fâşii de culoare este 1/3 din aceeaşi lungime. Dispunerea culorilor se face începând de la hampă (lance), în următoarea ordine: albastru-cobalt, galben- crom, şi roşu-vermion. Ordinea culorilor se citeşte de la stânga la dreapta. În cazul, în care, culorile sunt aranjate în succesiune verticală, albastrul se poziţionează sus, urmat, evident, de galben şi roşu…”
    LA MULTI ANI !

    Răspunde
  • 1 ianuarie 2019 la 10:36
    Permalink

    Autorul nu face comentarii sau numai cât le sugerează, se limiteaza la informare, dar exista aici o morală. Asta ar fi, dacă înțeleg eu bine, ca de când s-a descoperit că pe ocazii de petrecere publică se pot câștiga voturi, autoritățile găsesc și bani pe care să-i investească în tratarea festivaloasă a poporului aligator, pardon alegător. Că vorba ălora din Las Fierbinți, voi ăștia de pe afară, dacă vreți autostrăzi, veniți să vi le faceți, că noi ne-am obișnuit așa și vrem și noi să petrecem și să ne distrăm un pic, că viața este scurtă și trece.
    La mulți ani tuturor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *