4500 de pachete de țigări de contrabandă abandonate de cărăuși, la Straja

În ziua de 4 ianuarie 2019, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, pe direcția localității Straja, mai multe persoane care transportau, în spate, de la frontiera de stat spre interiorul țării, colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite.

Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, lucrătorii noștri au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la supravegherea și cercetarea zonei, ocazie cu care au fost descoperite 9 colete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.500 pachete cu țigări, a căror valoare se ridică la suma de 52.650 lei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *