Plan de îngrijiri pentru fiecare pacient, formular de lucru pentru asistentele medicale din Spitalul Județean Suceava

Începând cu data de 1 februarie 2019, la Spitalul Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se va implementa un Plan de îngrijiri, ca formular de lucru, care să completeze foaia de observație clinică generală a pacientului.

Managerul Spitalului Județean, Vasile Rîmbu, a arătat azi, într-o conferință de presă că obiectivele acestui plan sunt creșterea calității îngrijirilor medicale, dezvoltarea abilităților profesionale ale personalului medical mediu și auxiliar și implicit creșterea siguranței pacientului, responsabilizarea asistentului medical și, nu în ultimul rând, evidențierea tuturor îngrijirilor executate.

Ar putea fi vorba aici și de o măsură de protecție a unității spitalicești, față de plângerile tot mai frecvente ale pacienților ori ale aparținătorilor acestora împotriva cadrelor medicale. Spitalul județean Suceava nu este deocamdată angrenat în procese în instanță pentru malpraxis dar, spune managerul Vasile Rîmbu, există semnale că astfel de procese ar putea să intre pe rol, mai devreme sau mai târziu.

Până atunci, s-a configurat acest plan de îngrijiri, care va însemna un dosar pentru fiecare pacient în parte de la Spitalul Județean, care va fi completat cu acceptul acestuia ori al aparținătorilor.

Directorul de îngrijiri de la Spitalul Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Doina Chirap, a prezentat modul în care va deveni funcțional acest plan de îngrijiri.

Astfel, inițial, la internare, după obținerea consimțământului pentru colaborare în întocmirea planului de îngrijiri, pacientul va fi evaluat în ceea ce privește condițiile de viață, alergii, stare generală, obișnuințe de viață, deficiențe, regim alimentar, eventuale proteze, se va face o evaluare a durerii, a riscului de cădere și a riscului de apariție a escarelor.

La internare se vor evalua manifestările de dependență pentru fiecare nevoie (14 nevoi evidențiate, care țin de funcționarea de bază a organismului, n.r.). Se va stabili un scor de dependență, pentru fiecare nevoie fiind realizată o scală de evaluare de la 1 la 4, în funcție de semnele și simptomele caracteristice fiecărei nevoi. La sfârșit se va stabili un punctaj care va reprezenta scorul de dependență la internare.

Astfel, se va aprecia că la un punctaj între 1 și 14, pacientul va fi considerat autonom; între 15 și 28 puncte va fi cu dependență moderată, ajutor parțial; 29 – 42 puncte dependență majoră, ajutor permanent; 43-59 de puncte dependență totală, suplinire totală.

Acest document își propune să monitorizeze inclusiv cateterele venoase periferice cât și eventualele complicații care pot să apară ulterior.

În acest dosar aferent planului de îngrijiri va fi inclusă și o foaie de administrare a tratamentului, în care vor fi consemnate intervențiile delegate de către medic. Documentul va include și medicația personală respectiv tratamentele cronice, cu doză medie/priză/frecvență/zi, cale de administraqre și evaluare pacient post-administrare  (eventuale reacții adverse) . Formularul va înregistra semnătura asistentului care a efectuat tehnica.

Partea cea mai importantă din plan – îngrijirile pe care le execută asistenta medicală vor fi generale și ulterior vor fi completate cu îngrijirile specifice fiecărei secții (obstetrică –ginecologie, neonatologie, pediatrie, bloc operator) și vor fi consemnate  în documente special concepute.

Raportul de îngrijiri la externare va finaliza spitalizarea pacientului și în acesta va fi inclus rezumatul îngrijirilor acordate, educația pacientului la externare cât și îngrijirile acordate în ziua externării.

În ziua plecării, asistenta medicală va reevalua pacientul și va consemna scorul de dependență cu care pleacă acesta acasă.

Un alt element nou în scopul acordării unor îngrijiri medicale cât mai bune la Spitalul Județean Suceava va fi introducerea responsabilității noi: ”tutore de îngrijiri”. ”Asistenta șefă va avea un ajutor de nădejde în tutorele de îngrijiri, o altă asistentă din secție care va umări modul de implementare a acestui plan de îngrijiri. Auditarea privind implementarea acestui document se va face lunar, astfel încât vom putea să remediem în timp util eventuale neajunsuri”, a transmis managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *