Cenaclul Transfrontalier ”Mașina cu Poeți”, întâlnire la Suceava, leac anti-inhibiție intelectuală

În jumătate și mai bine de un veac de viață, până ieri, am fost luat cu arcanul doar  de doi oameni, pentru a mă prezenta într-un cenaclu literar.

Pentru ele, pentru că despre doamne este vorba, o fi fost motiv de fudulie, cu ce dibaci poet au în preajmă. Pentru mine nu a însemnat, în ambele dăți, nimic din ceea ce se cheamă acomodarea cu atmosfera. Semănam mai degrabă cu astronautul trimis  pe Marte, spre gloria civilizației umane, rămas fără oxigen, cu ochii bulbucați și cu fața purpurie, gata să plesnească.

Vă descriu situațiile în puține cuvinte:

Nu aveam mai mult de opt ani când începusem deja să versific cu osârdie felurite fantezii eroice, după model clasic:  ”Undeva în zare ceva strălucește/ E un sat în flăcări ce-amarnic jelește”, etc.. Dumneavoastră puteți cu ușurință identifica sursa inspirației mele în poemele eroice ale lui Vasile Alecsandri. Mai scriam texte de dimensiuni mai mici despre flori, școală, chiar și unele triste, pornite de la experiențele puține dar dramatice de viață ale unui școlar. Ca atare, am fost luat subsuoară, la figurat desigur, de tovarășa învățătoare, și introdus brusc în atmosfera eterică a cenaclului de la Școala de pe Remezău – Vicovu de Jos. Acolo citeam producțiile mele cu glas pițigăiat iar la întoarcerea spre casă, pe întuneric, fratele meu mai mare și mult mai ancorat în realitatea cruntă, mă amenința cu extratereștrii, arătându-mi pe cer lumini fulgerătoare ce coborau spre noi.

Mulți ani mai târziu, când deja mă maturizasem, dar nu îndeajuns, o altă doamnă, nevastă-mea, m-a pus pachet în fața marelui scriitor Onu Cazan.  Dumnezeu să îl odihnească în pace și despre care, între noi fie vorba, rar se mai vorbește. El ținea, acum peste 20 de ani, un cenaclu literar la Biblioteca Județeană. Am fost și mai speriat de această dată. Pe dascălii de la școala de pe Remezău îi cunoșteam, pe doamna Cleuța Hrihor,  pe directorul ”Chelu”, pe toți profesorii, învățătorii și educatoarele participanți la supliciu dar mai ales pe toate victimele lor: cei câțiva copii din mintea cărora dânșii  doreau să scoată mari poeți, din pământ, din piatră seacă. Ne știam mai bine și ne puteam uita unul către altul cu ochii îngroziți, când ni se rostea numele. Dar la cenaclul maestrului Onu Cazan eram singur, doar cu domnia sa, amfitrion îngăduitor cu timorările fiecăruia, dar intransigent instructor pe frontul literaturii, cu o armă secretă la dispoziție pe care nu a ezitat niciodată să o folosească la nevoie, trimițând acasă pe cei entuziaști dar nepricepuți, cu vorbe de genul: am citit ce ai scris, poate că în această săptămână nu vei putea citi și matale dinaintea celor din jur. Dar dacă vii săptămâna viitoare, cu poeziile astea aleacă mai curățate de balast, vei fi sigur aplaudat. Nu m-am mai întors.

Cu aceste două experiențe vechi,  am participat la întrunirea Cenaclului Transfrontalier ”Mașina cu Poeți”, de duminică, 27 ianuarie 2019, la Suceava.

Arcanul l-a folosit de această dată un bărbat, formidabilul scriitor de literatură umoristică, epigramist dar și poet care și-a conservat candoarea până la o vârstă mai coaptă decât a subsemnatului. Este vorba despre Constantin Horbovanu, personalitate culturală suceveană care nu are nevoie de alte prezentări suplimentare și care mi-a legat funia în coarne pe undeva pe lângă Piața mică, sâmbăta trecută.

Duminică la 11 bătute fix, la etajul restaurantului gazdă mică, Murillo, prima întâlnire din acest an la Suceava a Cenaclului ”Mașina cu poeți”.

Gazdă mare, profesorul universitar Gina Puică, domnia sa fiind nașa, și ca atare, părintele spiritual al acestei acțiuni culturale. Ajungând printre primii, ca orice răcan care nu știe că mai are la dispoziție un ceas de civilie înainte de a intra pe poarta de fier a unității, mi-am căutat un scaun în incintă. Frământându-mi mintea că o să-mi fie greu, că voi fi privit cu suspiciune de cei din jur, că vor veni iarăși extratereștrii ori cineva îmi va zice să revin mai târziu dacă am ceva de discutat, am văzut intrând pe ușă oameni formidabili. Pe unii îi știam, pe alții nu, dar care mi-au fost repede prezentați și parcă s-a rupt o perdea de ceață de pe mintea mea, în care era înmagazinată o maximă veche: să scrii poezie până la 25 de ani, să scrii proză până la 40 de ani, să scrii teatru după aceea. Hai că nu-i așa, mi-am zis, fiindcă nu vârsta ne supune mintea, poate doar trupul.

Și astfel am trăit una dintre cele mai frumoase duminici din ultima vreme, cu oameni de o excepțională calitate intelectuală. Din Cernăuți, din Mahala – localitatea ce stă în coasta capitalei regionale a Bucovinei din partea ucraineană și care într-un mod minunat de eficient reprezintă interesele românilor din cealaltă jumătate a Bucovinei, precum și din Suceava, unde s-a reunit cenaclul iar autohtonii au completat servirea cu ”bunătăți”, distribuite ”frățește” și discret.

Gina Puică, scriitor, autor de opere monografice, poet, profesor la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, lector al Lectoratului de limbă română al USV  la Universitatea din Cernăuți şi inițiator al  Cenaclul Transfrontalier ”Maşina cu Poeţi”, având de-a stânga și de-a dreapta pe Constantin Horbovanu, cel mai sus amintit și speaker potrivit, care n-a pregetat să lanseze șarje epigramistice către mulți dintre participanți, Edmond Neagoe, consul al României la Cernăuți dar și poet, au prezidat această plină de suflet întâlnire.

Un emoționant cântec interpretat cu voce sensibilă de copila Giulia Gheorghiu,  despre oamenii de zăpadă  ce am devenit, a deschis inimile prezenților pentru ceea ce a urmat.

Elena Nandriș, primarul comunei Mahala de lângă Cernăuți, cu energia copleșitoare românească a domniei sale, a recitat două poezii scrise de domnia sa, cu care a reușit din plin să retrezească uneori amorțitul simțământ patriotic în inimile celor prezenți. Marina Gostiuc  din aceeași comună Mahala (cei care nu cunosc acele locuri, trebuie să afle că Mahala este pentru Cernăuți ceea ce ar fi Șcheia pentru Suceava, cea mai bogată comună din preajmă, unde românii de dincolo de graniță ți dovedesc cu adevărat spiritul de gospodari), Monica Buhac, Andrei Breabăn, Călin Dănilă, Cristina Hermina Melinte, Ovidiu Donisă, Doru Ureche, Mihai Cristian Fetcu, Grațiela Turtu, George Mahalu, Carmen Marcean, Doru Mihai Mateiciuc, Marius Panțâru, Dumitru Parasca, George Sauciuc, Seby Sebastian,  Ștefan Chelariu,   Lucian Ioniță au fost prezenți cu producții literare, cu suflet deschis  pentru literatura românească din acest colț al lumii.

Fetița Adela Șulea, o formidabilă recitatoare, a provocat discrete lacrimi în colțul ochilor celor mai sensibili, scriitorul și publicistul Cezar Straton a prezentat o versiune ”netrunchiată” a unor evenimente din viața celui care a înfăptuit Unirea Principatelor, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Și mai remarc în aceste rânduri faptul că excelența sa consulul României la Cernăuți, Edmond Neagoe nu s-a așezat în prezidiu doar pentru supervizarea ședinței de cenaclu. El însuși a fost participant activ, recitând poezii din propria sa operă.

Atât acum. Oamenii de la Cenaclul Transfrontalier  ”Mașina cu Poeți” m-au convins că ne putem întâlni și doar cu gânduri bune în minte, că de unele inhibiții se poate scăpa și fără consultul unui psiholog, că lumea este frumoasă, că românii sunt și deștepți și frumoși și optimiști și sensibili.  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *