Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” la bilanţ. În anul 2018 au fost 12.089 ieşiri la intervenţie, 50 de persoane salvate şi 7.455 persoane asistate medical

Marți, 29 ianuarie, de la ora 14:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și-a prezentat Evaluarea anuală a unității, pentru anul 2018. De asemenea, odată cu bilanțul pompierilor militari suceveni, a fost prezentată și Evaluarea anuală a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava.

Activitatea a avut loc în Sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ din Suceava, și s-a bucurat de prezența inspectorului general al IGSU – generalul de brigadă Dan-Paul IAMANDI, a prefectului județului Suceava – Mirela ADOMNICĂI și a vicepreședintelui Consiliului Județean – Viorel SEREDENCIUC, precum și a șefilor de instituții sau unități cu funcții de sprijin în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Astfel, în anul 2018, în domeniul operativ, acţiunile de intervenţie au fost îndeplinite de către Centrul Operațional Județean, respectiv cele 9 (nouă) subunităţi de intervenţie şi 2 (două) puncte de lucru, personalul operativ participând la acţiunile complexe de intervenţie în cadrul grupărilor operative sau în cadrul grupelor de sprijin constituite la nivelul reşedinţei inspectoratului.

În perioada de referinţă, la nivelul zonei de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au fost înregistrate 12.089 ieşiri la intervenţie.

Dintre acestea, 11.775 au reprezentat situaţii de urgenţă (în medie 30,96 pe zi), din care:

  • 7.883 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (66,95%);
  • 746 incendii (6,33%);
  • 2.493 alte situaţii de urgenţă (21,17%);
  • 399 alte intervenţii (3,39%);
  • 114 asistenţă persoane (0,97%);
  • 140 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (1,19%).    

Au mai fost înregistrate de asemenea 125 întoarceri din drum, 172 deplasări fără intervenţie și 17 alarme false.

În anul 2018 serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au participat la 11.775 intervenţii, faţă de 11.301 intervenţii în anul 2017 (+4,19%) din care: 708 incendii – anul 2018 faţă de 728 incendii anul 2017 (-2,75%), 38 incendii de vegetaţie uscată – anul 2018 faţă de 122 incendii de vegetaţie uscată anul 2017 (-68,85%), 2.493 alte situaţii de urgenţă – anul 2018 faţă de 1.810 alte situaţii de urgenţă anul 2017 – (+37,73%), 114 acţiuni pentru asistenţa persoanelor – anul 2018 faţă de 69 acţiuni pentru asistenţa persoanelor anul 2017 (+65,22%), 140 acţiuni pentru protecţia comunităţilor – anul 2018 faţă de 139 acţiuni pentru protecţia comunităţilor anul2017 (+0,72%), 399 acţiuni pentru alte intervenţii – anul 2018 faţă de 790 acţiuni pentru alte intervenţii anul 2017 (-49,49%), precum şi 7.883 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. – anul 2018 faţă de 7.643 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. anul 2017 (+3,14%).

Pe timpul intervenţiilor în anul 2018 au fost salvate un număr de 50 de persoane (din care 38 de adulţi şi 12 copii), în anul 2017 fiind salvate tot 50 de persoane (din care 42 de adulţi şi 8 copii), în anul 2018 au fost salvate 582 de animale şi 255 de păsări, iar în anul 2017 fiind salvate 331 de animale şi 363 de păsări, în anul 2018 au fost asistate medical 7.455 persoane, iar în anul 2017 fiind asistate 7.192 persoane, în anul 2018 au fost salvate bunuri în valoare de peste 100 milioane de lei, iar în anul 2017 fiind salvate bunuri în valoare de peste 123 milioane de lei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *