Cetatea Sucevei, o jumătate de secol de la o fotografie memorabilă

Am fost luat de val și am publicat un comentariu pe un grup foarte cunoscut de suceveni  ori de cei care au origini în orașul, acum municipiul Suceava. Doamna Ica Mîndrilă, administratorul binevoitor și totodată exigent al acestui grup: ”Suceava, leagănul sufletului nostru”, a publicat o fotografie venită din trecut a Cetății de Scaun a Sucevei. Fotografia, realizată de domnul Ion Petcu, este color și din anul 1969, din vremea când  majoritatea dintre cei care utilizează acum un astfel de mijloc de comunicare încă nu erau născuți.

Poate că cineva o să spună că așa arăta șanțul Cetății, acum 50 de ani. Alții vor spune că atunci Cetatea Sucevei  era abia reabilitată și de-a lungul anilor,  accesul în monumentul definitoriu pentru ceea ce a însemnat scurta perioadă cu rol istoric al  Moldovei și al Cetății de Scaun a Sucevei,  cea a domniei lui Ștefan cel Mare, a fost drastic limitat.

Dar să nu uităm că primele lucrări de reabilitare ale Cetății, cu adevărat în spirit științific, s-au efectuat în timpul Imperiului  Austro – Ungar, pe la începutul veacului trecut,  poate chiar de la sfârșitul anilor 1800, când primar la Suceava aveam un neamț, băcăniile, cele mai multe, aparțineau evreilor,  furnizorii din piețele târgului erau români, ruși sau ucraineni iar memoria Cetății de Scaun a lui Ștefan cel Mare era plantată zi de zi, prin ruinele sale văzute la distanță, în memoria târgoveților de orice etnie.

Așa arăta atunci, în 1969, Cetatea de Scaun a Sucevei, după o etapă imperială și după o a alta, românească , de restaurare.  Acum un veac, sucevenii se fotografiau (există poze de acest gen făcute tablou pe pereții unor instituții publice) pe meterezele ruinate ale cetății.

În laterala Cetății de Scaun s-a înălțat în prima jumătate a anilor 70 din veacul trecut, Statuia ecvestră a Voievodului Ștefan cel Mare, tocmai pentru punerea în valoare a memoriei vremurilor de aur ale Moldovei și ale  acestui important monument istoric.

Prin anii 50-60 din secolul trecut a fost  amenajat de către silvicultorii suceveni dedicați dendrologiei, cei din vremea comunismului, un Parc dendrologic ”Șipote”, cu felurite specii de plante, autohtone și exoticre,  pe versantul  pârăului ”Cacaina” dinspre oraș iar către cetate s-au făcut  plantații de arbori, în principal foioase (fag și carpen) dar și de rășinoase (brad și molid) pe ici colea.

Parcul Șipote avea amenajate jos, pe albia pârâului cu nume neplăcut, de-acum direcționat prin canale subterane – devenise canal principal de colectare pentru rețelele de canalizare din zonă – prin anii 80, locuri de plimbare, locuri de joacă, locații pentru divertisment; locuri ascunse  și umbrite pentru primele tresăriri  ale adolescenților suceveni.

Cele mai multe dintre aceste terenuri au fost revendicate rapid de proprietarii de dinainte de naționalizare, de Romsilva, de alți suceveni  interesați de oportunitățile imobiliare din preajmă,  încă de la jumătatea anilor 90. Pentru că s-au bătut cap în cap interesele lor, zona a revenit în atenția  sucevenilor de pe deal, ca o potențială sursă de infecție urbană.  Parcul Șipote  rămăsese sub comanda homless-ilor și a celor care vânau suceveni inocenți, care încă visau că o plimbare pe treptele din beton străjuite de sălcii plângătoare ori pe cele din fier ce urcă la deal pe celălalt verdant,  le va consolida relația, pentru veșnicie.

De ceva ani, Cetatea de Scaun arată altfel, reabilitată și des  vizitată. Acum peste  două luni, Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, reabilitată, a fost redată vizitării,  după ce plopii crescuți pe soclu sub coada calului au fost defrișați, basoreliefurile din bronz de pe același soclu au fost recuperate din mâna minoritarilor pregătiți să le urce în căruță pentru a le valorifica la ”fer vechi”.

Frumoasă este această fotografie pe care, cu permisiunea administratorului grupului ”Suceava, leagănul sufletului nostru”, Ica Mîndrilă și a autorului, dl. Ion Petcu, o vom publica.

Dar să nu uităm că în jurul Cetății de Scaun, a recent restauratei statui ecvestre a Voievodului Ștefan cel Mare mai sunt multe lucruri de făcut.  

Amenajarea pădurii Parc, a parcului dendrologic precum și a căilor de acces către Cetatea de Scaun, statuia ecvestră dar și către Muzeul Satului Bucovinean , obiective istorice și turistice totodată, pentru a putea  fi vizitate, fără riscuri, pe jos,  pe trasee existente dar lăsate demult în paragină.

Please follow and like us:

2 comentarii la „Cetatea Sucevei, o jumătate de secol de la o fotografie memorabilă

  • 2 februarie 2019 la 12:16
    Permalink

    Multumim,dl Neculai Rosca pentru aceste pretioase informatii ! Avem ce invata de la dumneavoastra si astfel de articole sunt oricand binevenite.Eu pot veni cu fotografii din acele timpuri.Sper ca sucevenii sa fie interesati de tot ce scrieti si sa vina cu completari,asa cum fac si in grup,unde muncim impreuna. 🙂

    Răspunde
    • 3 februarie 2019 la 7:50
      Permalink

      Cu siguranta ca interesant. Trebuie acceptata propunerea dlui Mandrila și publicate zi de zi fotografiile despre Suceava veche.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *