Două femei și doi bărbați constituiți într-un grup infracțional organizat de proxenetism și trafic de droguri reținuți de procurorii DIICOT. Tinerele care practicau prostituția în Franța erau racolate din toată România

La data de 31.01.2019 procurorii DIICOT – S.T. Constanţa au dispus reţinerea pentru 24 de ore a două femei, inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism în formă continuată.

De asemenea, procurorii DIICOT – S.T.Constanţa au solicitat măsura arestării preventive faţă de doi bărbați, cercetaţi în stare de arest preventiv într-o altă cauză penală, pentru săvârşirea  infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2018 inculpații, cele două femei și doi bărbați  au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, activitatea de prostituţie fiind desfăşurată cu precădere în partea de sud a Franţei, în oraşele Cannes, Marseille, Nice.

În concret, activitatea infracţională a constat în recrutarea unor tinere ce proveneau din medii familiale vulnerabile cărora le-au înlesnit activitatea de prostituţie în străinătate, obţinând beneficii patrimoniale importante de pe urma acestei activităţi.      
În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că tinerele erau recrutate din România, din medii familiale vulnerabile (familii cu o situație materială precară, destrămate sau dezorganizate și nivel de educație scăzut), apoi determinate să practice prostituția în Franța, efectuând așa zise „turnee” prin diferite orașe. Ca modalitate de atragere a persoanelor cu care acestea întrețineau acte sexuale în schimbul unor sume de bani, tinerele foloseau mai multe anunțuri postate pe diferite site-uri de profil.
Tinerele care practicau prostituția utilizau doar aceste site-uri, unde trebuiau să aibă un „cont”, în care erau menționate printre altele, caracteristicile fizice, orașul în care se aflau, precum și durata de timp cât se aflau în acel oraș. De asemenea, erau atașate fotografii ce ilustrau diverse tinere în ipostaze erotice. Pentru anunțurile postate pe aceste site-uri se achita o taxă  de 600 de euro pentru o lună sau 400 de euro pentru două săptămâni. Această taxă diferea în funcție de tipul de promovare ales “premium”, “diamond”, “gold”, “silver”, “bronze”. Taxele mai sus-menționate erau aferente variantei “diamond”. Această taxă putea fi plătită doar on-line. Trebuie menționat faptul că, în general, tinerele care practicau prostituția aveau conturi deschise la bănci din România, iar plata anunțurilor o efectuau on-line, cu cardurile aferente conturilor.

Din acest motiv, conturile bancare ale persoanelor care practicau prostituția trebuiau alimentate din România cu sumele de bani necesare plății anunțurilor sau a cheltuielilor pentru plata apartamentelor închiriate în scopul practicării prostituției.

Persoanele care practicau prostituția se cazau în apartamente închiriate, iar legătura cu clienții se realiza telefonic, la numerele de telefon menționate în conținutul anunțurilor.
În ceea ce privește sumele de bani obținute din practicarea prostituției trebuie menționat că acestea erau trimise în România prin servicii de transfer rapid de bani.
În calitate de lider al grupului, inculpatul I. A.-F. a coordonat întreaga activitate infracţională, fie de la distanţă, prin telefon, fie prin deplasări repetate în Franţa şi a asigurat suportul financiar necesar derulării activităţii infracţionale. Inculpata H. M.-M., concubina sa, a avut rolul de a se ocupa cu achiziționarea biletelor de avion, de alimentarea conturilor bancare cu sume de bani necesare pentru plata găzduirii anunțurilor postate pe internet în scopul racolării clienților, de primirea banilor provenind din practicarea prostituției prin acceptarea expedierii sumelor de bani pe numele său ori de găsirea altor persoane pe numele cărora să fie trimiși banii.

Din investigații a rezultat faptul că tinerele erau ajutate în activitatea de prostituție derulată pe teritoriul Franței, de către cele două inculpate, care aveau rolul de “recepționere”, în sensul că înlesneau practicarea prostituției, în schimbul unor sume de bani, asigurând legătura telefonică, în limba franceză sau engleză, cu persoanele care solicitau servicii sexuale contra unor sume de bani.

De asemenea, cele două recepționere, se mai ocupau de postarea anunțurilor și schimbarea fotografiilor pe site-urile de profil, asigurându-se că anunțurile tinerelor sunt valabile și țineau legătura permanentă cu liderul grupului, căruia îi comunicau situația fiecărei fete, ce sume de bani a obținut fiecare, precum și orice fel de probleme întâmpinate.
Pe data de 1 februarie a.c., inculpatele B. M.-N. și N. F.-F.  împreună cu inculpaţii I. A.-F. şi H. M.-M.,  aflaţi deja sub măsura arestului preventiv, urmau să fie prezentaţi Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Foto: stirileprotv.ro

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *