Polițiștii suceveni pe urmele șoferilor băuți. 20 de amenzi, în valoare de 1.885 lei, și două infracțiuni, constatate ieri, 2 februarie, pe șoselele județului

Ieri, 2 februarie a.c., în intervalul orar 17:00 – 24:00, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, Serviciul Rutier Suceava a organizat şi desfăşurat o acțiune tematică pe această linie, pe drumurile publice din raza de competență a Polițiilor municipiului Rădăuți și a orașelor Cajvana și Solca.

În cadrul acțiunii au fost constatate 2 infracţiuni (alcoolemie, conducere cu PC suspendat). Au fost aplicate în total 20 de sancţiuni, în valoare de 1.885 lei.

A fost reținut un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 178 de conducători auto.

La capitolul exemple, IPJ Suceava a prezentat cazurile a doi tineri care s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice:

Un tânăr de 20 ani, din orașul Milișăuți, a condus un autoturism pe DN 2H Bădeuți, având 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat și având permisul de conducere suspendat. Mai mult, autovehiculul  nu avea RCA valabil.

Un alt tânăr de 27 ani, din comuna Volovăț, a fost surprins conducând un autoturism  pe DJ 209K Burla, având o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *