Dosarele X, variantă autohtonă: Automobil distrus de flăcări pe strada Traian Tăranu, de la un scurtcircuit electric, mașina nu s-a mișcat din loc două săptămâni

Ieri dimineață, pe la ora 6.30, poliția municipală Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la un autoturism marca BMW parcat în faţa unui bloc de pe strada Traian Ţăranu.

Autoturismul este proprietatea unei femei din Târgu Neamţ, însă de mai mult timp acesta este deţinut de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Ostra, care locuieşte fără forme legale în blocul de pe strada Traian Ţăranu din municipiul Suceava.

Cu ocazia audierii acesta a precizat că de aproximativ două săptămâni nu a mai folosit automobilul.

În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orelor 05.50, în timp ce se afla la balcon, a observat fum şi flacără deschisă în partea din spate dreapta a maşinii iar echipajul din cadrul ISU Bucovina sosit la faţa locului a localizat și stins incendiul. Din primele verificări efectuate de către aceştia a reieşit că sursa probabilă de aprindere este efectul termic al curentului electric iar mijlocul care a produs aprinderea este un cablu electric defect.

Cu ocazia cercetării locului faptei s-a constatat că au fost distruse elemente consumabile din portbagaj, bara din spate, cauciucul din dreapta spate iar pagubele sunt de aproximativ 10000 lei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „distrugere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *