Pe 13 februarie reîncep activităţile săptămânale de la Biroul Francez. Programul debutează cu activitatea “Le français, c’est facile!”, curs dedicat micilor francofoni

Biroul Francez anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni, miercuri, 13 februarie 2019, ora 17:00.

Programul evenimentelor debutează cu activitatea Le français, c’est facile!, curs dedicat micilor francofoni, care sunt însoțiți pe parcursul învățării de dna lector univ. dr. Mariana Șovea. Aceștia vor recapitula lexicul deja învățat (numerele, culorile, obiectele de îmbrăcăminte) și vor învăța expresii noi legate de anotimpul iarna.

„Ne bucurăm și în această perioadă de prezența lectorului de limbă franceză, Maxence Caron, care va anima activitățile și va propune un joc nou grupei de copii”, se transmite în comunicatul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Și în acest an, evenimentele organizate în cadrul Biroului Francez se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului de Reușită Universitară, sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a lect. univ. dr. Mariana Șovea și a prof. gr. I Tamara Sabin, președinta Asociației Seniorilor Bucovineni, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Alianța Franceză din Suceava.

„Vă așteptăm la „După-amiezile francofone”, proiect dedicat comunității sucevene!” este mesajul transmis de către organizatori.

Intrarea este liberă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *