Rețeaua Wi Fi, greu de prins în autobuzele TPL. Tinerii se revoltă cerând să se dea măcar jos afișele din interiorul autobuzelor. Primăria a încheiat un contract pentru acest serviciu, acum nefuncțional

Ziua de 14 ianuarie 2019 va rămâne ca o dată de referință pentru sistemul de transport public local din municipiul Suceava pentru că, în ciuda asigurărilor date, rețeaua Wi Fi de pe cele 30 de autobuze pentru care Primăria municipiului Suceava a semnat contract cu una dintre celei mai tari firme  din lume în domeniu, nu este funcțională pe traseu. Funcționează bine în schimb, când autobuzele sunt în garaj.

Departe gândul că TPL Suceava, municipiul Suceava, județul Suceava, România, vor putea să se lupte în instanță cu un gigant simpatic precum Orange. Dar când în numele Orange participi la licitații ce vizează bani publici, indiferent cât ar fi de mică comunitatea, responsabilitatea trebuie să fie pe măsura așteptărilor.

Descriem o situație: 

În autobuzele pe care le gestionează TPL Suceava, sunt lipite afișe cu Wi Fi gratuit. Copiii, elevi și studenți, posesori de smart-uri, au dorit să valorifice această oportunitate, mai ales că mintea multora dintre copii este legată de problemele de  la școală, ce trebuie să facă după vacanța inter semestrială  pentru a-și ridica mediile, cine sunt profesorii nasoli din semestrul, următor etc.

Pentru studenți, nu cu mult mai în vârstă decât liceenii, veniți din multe județe ale țării cu trenul, oferta Wi Fi din autobuzele TPL a picat ca o mănușă.

 Doar că, de la cele două categorii de copii așteptați cu brațele deschise de Suceava, cu oferte copleșitoare la USV  ori la liceele din municipiul reședință de județ, primim un contra – răspuns  (feed- back), descurajant:

Tineri care au urcat într-un autobuz TPL, după ce au coborât dintr-un tren în gara Burdujeni, au dorit să continue conversația întreruptă pe moment cu amicii  lor, mai ales că tocmai lăudaseră Suceava spunând că  și în autobuze  ar urma să aibă rețea Wi Fi,  pentru că un astfel de mesaj era afișat pe unul dintre pereții autobuzului în care tocmai intraseră.

 Din păcate, acest lucru nu s-a mai putut petrece.  Tinerii,  pentru a înțelege situația, au apelat la oamenii din Suceava, pasageri în autobuze, iar majoritatea acestora și-au manifestat indiferența și chiar enervarea față de tinerii doritori să beneficieze de Wi Fi în autobuzele rețelei publice de transport cu autobuze din municipiul Suceava .

În urma urma unei investigații determinate de nemulțumirea tinerilor, elevi sau studenți, care intrând în autobuzele TPL au așteptări pentru Wi Fi gratuit, care nu funcționează, ne-am adresat directorului executiv al TPL Suceava, Darie Romaniuc. El a explicat, la o primă declarație, că sistemul Wi Fi este aplicabil doar pentru cele 30 de autobuze ale Primăriei Suceava, conform unui contract semnat cu Orange, acum doi ani, nu și pentru mijloacele de transport aflate în patrimoniul TPL, 9 autobuze și 2 microbuze.

Cei care pot oferi informații despre cum funcționează sistemul Wi Fi pe autobuzele gestionate de TPL, sunt doar responsabilii din Primăria Suceava, biroul transporturi, fiindcă ei dețin toate datele lămuritoare. Persoana recomandată a fost Marius Botârcă, responsabil pe proiectul  de implementare a sistemului Wi Fi pe autobuzele TPL, provenite de la firma Orange.

Doar că, potrivit celor declarate de o colegă de birou a domnului Botârcă, el este în concediu de odihnă. Șefa lui, Ileana Amariei, este de asemenea în concediu de odihnă. Iar viceprimarul responsabil cu transportul public local, Lucian Harșovschi, este în concediu medical.

Inginerul Adrian Smochină, însărcinat de către directorul TPL Suceava să clarifice această neplăcută situație, a transmis că, încă din momentul în care la sediul firmei de transport public local au fost primite aceste sesizări, s-a început verificarea  sistemelor Wi Fi de pe toate cele 30 de autobuze dotate cu astfel de device-uri. 

Operațiunea va dura două sau trei zile, până când toate mașinile vor reveni de pe traseu și se va face o verificare pentru fiecare mijloc de transport în parte. La primele mașini venite în garaj s-au efectuat verificări preliminare și s-a constatat că sistemul de conectare Wi Fi funcționează. Este foarte probabil însă că semnalul să fie preluat de la alți utilizatori ai rețelei din zonă. O glumă lansată în spațiul public de unul dintre șoferi făcea referire la viteza autobuzului, mai mare decât viteza de accesare a rețelelor prin satelit, pentru obținerea ori comunicarea de informații prin acest minunat sistem de operare pus la dispoziție contra cost de firmele contractante, hotărâte să primească bani publici, pentru servicii, de multe ori, inexistente.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *