Zboruri de vacanță previzionate pentru acest an de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava”

Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare – Suceava” a publicat orarul previzionat al zborurilor de vacanță ce vor fi deservite în sezonul de vară 2019.

Adriana Raia, purtătorul de cuvânt al Aeroportului, a arătat că, începând din 7 aprilie până în 27 octombrie 2019, turiștii suceveni și nu numai, vor avea la dispoziție zboruri către cele mai populare destinații de vacanță de pe litoralul Mării Mediterane și Marea Roșie. ”Aeroportul din Suceava va deservi 5 curse săptămânale spre Antalya, începând din 23 mai 2019, operate de către Air Bucharest, TAROM și Corendon Airlines, o cursă spre Bodrum începând din 6 iunie 2019, operată de către compania națională TAROM, precum și câte un zbor pe săptămână către noile destinații din Egipt (Hurghada) din 7 aprilie 2019 și Tunisia (Monastir) din 12 iunie 2019, operate de către Air Bucharest și Nouvelair” a transmis Adriana Raia.  Ea a precizat că orarul de zbor este preliminar, întocmit în baza datelor furnizate de către tour-operatorii de turism și poate suferi modificări atât din partea acestora, cât și a operatorilor aerieni.

Pachetele turistice cu plecare de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” sunt deja disponibile spre rezervare la agențiie de turism.

Redăm în tabelele de mai jos orarul curselor previzionate, cu plecări și sosiri.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *