Persoanele cu handicap primesc, de mâine, bilete gratuite pentru transportul interurban, de la DGASPC Suceava

Începând cu data de 27.02.2019, DGASPC Suceava va elibera bilete de călătorie gratuită cu respectarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap. 

Eliberarea biletului de călătorie gratuită se face de către DGASPC numai în baza cererii persoanei cu handicap, a reprezentantului legal sau a altei persoane cu împuternicire notarială în acest sens, dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal, după caz, sau în baza cererii asistentului personal,pentru următoarele categorii de persoane:

  • persoanele cu handicap grav;
  • persoanele cu handicap accentuat;
  • însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora;
  • asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;
  • însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora;
  • persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă;
  • asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.

Cererea se depune la DGASPC şi va cuprinde numărul, data documentului de încadrare pe baza căruia se solicită biletele de călătorie gratuită şi acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Pe baza cererii, DGASPC eliberează numărul de bilete de călătorie gratuită cuvenit, stabilind valabilitatea acestora, transmite directorul executiv al instituției, Georgeta Nadia Crețuleac.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *